ANRE reduce drastic tarifele de sistem şi de transport ale Transelectrica. Factura finală scade cu 1%

Tarifele de transport şi de sistem pe care le percepe operatorul reţelei naţionale de transport al energiei electrice, Transelectrica, vor fi reduse începând cu data de 1 iulie, potrivit unui proiect de ordin al Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei.

Tariful mediu reglementat pe care îl percepe Transelectrica pentru prestarea serviciului de transport al energiei electrice va scădea, de la 1 iulie, cu 9,8%, de la 18,7 la 16,86 lei/MWh, potrivit unui proiect de ordin al ANRE. De asemenea, Autoritatea va reduce cu 18,3% tariful pentru serviciul de sistem, de la 12,88 la 10,52 lei/MWh.

ANRE spune că a fost necesară o reducere a acestora tarife reglementate ca urmare a creşterii consumului, a scăderii investiţiilor făcute în reţeaua de transport şi a scăderii preţurilor la energia necesară consumului propriu tehnologic.

“Această evoluție a tarifelor a rezultat ca urmare a creșterii consumului de energie electrică în anii 2015 și 2016, inclusiv a exportului, a reducerii prețului de achiziție a energiei electrice necesare pentru acoperirea CPT  (consum propriu tehnologic – n.red.) în RET (reţeaua electrică de transport-n.red.) față de prețul prognozat, a reducerii prețurilor de furnizare a STS (servicii de transport şi sistem – n.red.) achiziționate în sistem concurențial, precum și ca rezultat al reducerii semnificative a inflației realizate în anul 2016 și 2017 față de prognozele anterioare ale Comisiei Naționale de Prognoză, utilizate la proiectarea tarifelor. O altă cauză a scăderii tarifelor este nivelul scăzut al investițiilor realizate de OTS (operatorul de transport şi sistem-n.red.) , atât pentru serviciul de transport al energiei electrice cât și pentru serviciul de sistem, ceea ce a condus la corecții semnificative ale veniturilor reglementate, prin reducerea costurilor aferente investițiilor nerealizate, acordate ex-ante”, se arată în motivarea ordinului, publicat de ANRE.

Impactul reducerii tarifelor Transelectrica în factura de energie electrică a consumatorilor finali va fi de circa 1%

“Se apreciază că impactul global al aplicării de la data de 1 iulie 2017 a noilor tarife propuse spre aprobare (inclusiv a noilor componente unice la nivel național TG și TL) va fi acela de reducere a prețurilor energiei electrice la clienții finali, cu cca. 1 %, asigurând în același timp recuperarea integrală a costurilor justificate ale OTS cu prestarea celor două servicii”, se arată în motivarea ANRE.

În tariful de transport sunt incluse şi componentele de injecţie a energiei în reţea TG şi de extragere a energiei din reţea TL, care sunt calculate la nivel zonal. Pentru toate zonele scad, cu excepţia Olteniei, unde TL creşte cu 3,4%, “creștere care va afecta consumatorii finali mari din zonă”, spune ANRE.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *