ANRE nu va retrage nici o autorizaţie sau licenţă a Hidroelectrica

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu va suspenda sau retrage nicio autorizaţie sau licenţă a producătorului de electricitate deţinut de stat Hidroelectrica, intrat miercuri în insolvenţă.

„ANRE nu va suspenda sau retrage nicio autorizaţie sau licenţă deţinute de Hidroelectrica pe parcursul derulării procedurii de insolvenţă, societatea având toate drepturile pentru a-şi desfăşura în continuare activitatea, în conformitate cu prevederile Legii insolvenţei”, se arată într-un comunicat al Autorităţii.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a admis, miercuri, deschiderea procedurii generale de insolvenţă în cazul Hidroelectrica

Consiliul de Administraţie a decis să solicite intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, din cauza scăderii cifrei de afaceri şi a creşterii datoriilor, a informat compania, care a menţionat că toate contractele vor fi continuate „în condiţii de eficienţă, transparenţă şi legalitate”.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, a afirmat marţi că intrarea în insolvenţă, după „un dezastru de management” şi seceta din 2011, nu vizează falimentul companiei, ci reorganizarea, care va dura 16-18 luni, şi nu va duce la vânzarea de active sau închiderea de hidrocentrale.

Potrivit bilanţului companiei, profitul net a scăzut anul trecut de 45 de ori, de la 292,3 milioane lei, la 6,4 milioane lei, în condiţiile în care veniturile totale au coborât de la 3,41 miliarde lei la 3,18 miliarde lei, iar cheltuielile au urcat de la 3,02 la 3,14 miliarde lei.

Hidroelectrica a livrat în 2011 traderilor privaţi energie de 1,52 miliarde de lei (360 milioane de euro), în scădere cu 300 de milioane de lei faţă de 2010, contractele bilaterale reprezentând jumătate din vânzările companiei de stat în anul trecut.

Datoriile pe termen scurt au urcat cu 900 de milioane lei în 2011, de la 1,7 miliarde lei la 2,6 miliarde lei, din care cu 400 de milioane la bănci (total 1,1 miliarde lei), şi cu 250 milioane lei către furnizori (total 1,12 miliarde lei).
Datoriile pe termen lung au cunoscut, de asemenea, o majorare de peste 200 de milioane lei, la 1,5 miliarde lei, din care 1,42 miliarde lei reprezintă obligaţii către bănci.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *