ANRE consolidează mecanismul de furnizare de ultimă instanţă pentru gaze naturale

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei consolidează mecanismul de furnizare de ultimă instanţă pentru gaze naturale şi transformă mecanismul temporar într-un sistem permanent prin care toţi furnizorii de ultimă instanţă vor prelua, prin rotaţie lunară, locurile de consum ale clienţilor rămaşi fără furnizor de gaze naturale, arată Agerpres.

De asemenea, instituie un mecanism specific pentru locurile de consum ale producătorilor de energie termică cu un consum anual de peste 28.000 MWh, care nu îşi pot acoperi necesarul de consum, caz în care ANRE desemnează FUI pentru perioade consecutive de 12 luni, denumite „perioade de alocare”. Furnizorii de ultimă instanţă vor avea obligaţia de a publica în mod transparent informaţiile privind preţul final facturat, alături de contractul-cadru aplicabil.

„Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, în şedinţa Comitetului de Reglementare, Ordinul nr. 13/08.04.2025 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind furnizarea de ultimă instanţă a gazelor naturale. Măsurile adoptate au un impact direct asupra funcţionării pieţei de gaze naturale şi oferă un cadru mai clar şi mai transparent pentru protecţia clienţilor finali”, se menţionează într-un comunicat al ANRE.

Măsura adoptată de către autoritatea de reglementare vine la doar două săptămâni după ce ANRE a modificat regulamentul privind furnizarea de ultimă instanţă a energiei electrice. De altfel, modificările aduse regulamentului FUI pentru gaze naturale reflectă, în oglindă, modificările aduse regulamentului FUI pentru energie electrică.

„Prin acest ordin, facem un pas important în direcţia consolidării unui mecanism echilibrat, eficient şi transparent pentru furnizarea de gaze naturale în regim de ultimă instanţă. Am transformat un mecanism temporar, aplicat în contextul crizei energetice, într-un sistem permanent, previzibil, în care responsabilitatea este împărţită echitabil între furnizorii desemnaţi. În acelaşi timp, transmitem un semnal clar: clienţii trebuie să fie informaţi corect şi complet, iar furnizorii au obligaţia să asigure această transparenţă. Încurajăm trecerea către piaţa concurenţială şi oferim consumatorilor toate instrumentele necesare pentru a lua decizii informate şi în beneficiul lor economic”, a declarat preşedintele ANRE, George Niculescu, citat în comunicat.

ANRE subliniază faptul că, prin intermediul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2025, perioada de plafonare a preţurilor finale facturate de către furnizorii de gaze naturale, inclusiv pentru FUI, s-a prelungit până la data de 31 martie 2026, ceea ce înseamnă că preţurile plătite de către clienţii de gaze naturale, inclusiv cei preluaţi în regim de furnizare de ultimă instanţă (UI), rămân neschimbate până pe 31 martie 2026.

Astfel, modificările aduse Regulamentului de Furnizare în regim de ultimă instanţă pentru gaze naturale vizează transformarea mecanismului temporar, aplicat pe perioada OUG nr. 27/2022, într-un sistem permanent prin care toţi furnizorii de ultimă instanţă (FUI) desemnaţi de ANRE vor prelua, prin rotaţie lunară, locurile de consum ale clienţilor rămaşi fără furnizor de gaze naturale şi instituirea unui mecanism specific pentru locurile de consum ale producătorilor de energie termică cu un consum anual mai mare de 28.000 MWh, care nu îşi pot acoperi necesarul de consum, caz în care ANRE desemnează FUI pentru perioade consecutive de 12 luni, denumite „perioade de alocare”. Această prevedere este specifică pentru furnizarea gazelor naturale în regim de UI şi nu se regăseşte în regulamentul FUI pentru energie electrică.

Alte modificări se referă la obligaţia FUI de a publica în mod transparent informaţiile privind preţul final facturat (componenta de achiziţie, componenta de furnizare, tarifele de transport/distribuţie), alături de contractul-cadru aplicabil, în secţiunea dedicată de pe site-ul propriu şi la informarea activă a clienţilor finali cu privire la posibilitatea de a compara ofertele concurenţiale disponibile în piaţă prin intermediul aplicaţiei web „Comparator oferte-tip de furnizare a gazelor naturale”, administrată de ANRE. În plus, FUI pot transmite oricând, pe durata contractului, oferte concurenţiale clienţilor preluaţi.

De asemenea, se mai prevede: excluderea de la preluare a locurilor de consum aparţinând unor entităţi radiate din ONRC/ANAF, întrucât acestea nu pot fi facturate prin sistemul naţional E-Factura, precum şi a celor deconectate pentru neplată, pentru care contractul de furnizare a încetat; actualizarea contractului-cadru pentru a reflecta prevederile privind utilizarea sistemului naţional E-Factura, acolo unde este aplicabil, precum şi detalii suplimentare privind structura preţului final facturat.

„Prin aceste modificări, consolidăm capacitatea furnizorilor de ultimă instanţă de a reacţiona eficient în situaţii critice şi, totodată, oferim consumatorilor un cadru mai clar, predictibil şi orientat spre protecţia interesului lor economic. ANRE rămâne un garant al echilibrului între funcţionarea corectă a pieţei şi drepturile clienţilor finali”, a spus George Niculescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *