ANRE a publicat proiectele de ordine referitoare la dereglementarea parţială a pieţei de energie electrică, începând cu 1 ianuarie 2020, aşa cum au anunţat oficialii Autorităţii.
În esenţă, modificările sunt cele cunoscute: se introduce un calendar treptat de dereglementare astfel încât, de la 1 ianuarie 2020 şi până la 1 iulie 2021, să scadă treptat cantităţile de energie livrate la preţ reglementat de Hidroelectrica şi Nuclearelectrica Furnizorilor de Ultimă Instanţă (FUI), pentru a asigura consumul populaţiei. Cele două companii trebuie să pună de-o parte până la 40% din producţie pentru piaţa reglementată.
“Schimbările preconizate/ măsurile propuse prin proiectul de reglementare – introducerea unui calendar de eliminare a preţurilor reglementate, pentru perioada 1 ianuarie 2020-30 iunie 2021;
– reducerea succesivă, semestrial, a cantităţilor de energie electrică alocate pe contracte reglementate;
– stabilirea obligaţiilor de vânzare a energiei electrice pe bază de contracte reglementate numai pentru producătorii care dețin/exploatează comercial unități/grupuri nuclearelectrice și/sau hidroelectrice dispecerizabile;
– stabilirea cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate funcţie de cantităţile previzionate de fiecare producător;
– determinarea cantităţilor/preţurilor reglementate pe perioade contractuale de 6 luni,
– determinarea, în două etape, a costurilor/veniturilor suplimentar înregistrate, respectiv funcţie de costurile estimate/realizate, cu respectarea, pentru perioada 1 martie 2019-31 decembrie 2019, a regulilor prevăzute în Metodologia aprobată prin Ordinul preşedintelui ANRE nr.10/2019”, arată ANRE.
Perioadele de aplicare a tarifelor reglementate, sunt
– prima perioadă de aplicare 1 ianuarie 2020 – 30 iunie 2020;
– a doua perioadă de aplicare 1 iulie 2020 – 31 decembrie 2020;
– a treia perioadă de aplicare 1 ianuarie 2021 – 30 iunie 2021.
(3Obligaţiile de vânzare pe bază de contracte reglementate se stabilesc pentru fiecare perioadă contractuală, astfel încât să se asigure, pentru fiecare FUI:
- a) 60 % din necesarul de consum al clienţilor casnici, pentru perioada contractuală1 ianuarie 2020-30 iunie 2020;
- b) 40 % din necesarul de consum al clienţilor casnici, pentru perioada contractuală 1 iulie 2020-31 decembrie 2020;
- c) 20 % din necesarul de consum al clienţilor casnici, pentru perioada contractuală 1 ianuarie 2021-30 iunie 2021.
(4) Pentru perioada contractuală 1 ianuarie 2020-30 iunie 2020, obligaţiile de vânzare pe bază de contracte reglementate se stabilesc astfel:
- a) 100% din necesarul de consum al clienţilor casnici, pentru luna ianuarie 2020;
- b) 80% din necesarul de consum al clienţilor casnici, pentru luna februarie 2020;
- c) valoarea procentuală rezultată din aplicarea, cumulativ, a condiţiilor prevăzute la lit.a) şi b) şi la alin. (3) lit.a), pentru perioada martie-iunie 2020.
Hidroelectrica şi Nuclearelectrica trebuie să vândă până la 40% din producţie pe piaţa reglementată
“Obligațiile de vânzare pe bază de contracte reglementate ale producătorilor se stabilesc la un nivel maxim de:
- 40 % din cantitatea de energie electrică livrată de unitățile/grupurile hidroelectrice dispecerizabile proprii, rezultată din rularea programului PowrSym, aferentă perioadei contractuale;
- 40 % din cantitatea de energie electrică livrată de grupurile nuclearelectrice proprii, rezultată din rularea programului PowrSym, aferentă perioadei contractuale”, arată ANRE.