ANRE a crescut şi tariful de distribuţie al Distrigaz Sud cu 19%. Sunt afectaţi toţi consumatorii din jumătatea de sud a ţării şi micii furnizori

ANRE a anunţat oficial doar că a crescut preţul final de furnizare reglementată pentru clienţii Engie România, dar ce nu a anunţat este că a crescut şi tariful de distribuţie al Distrigaz Sud Reţele, parte a Engie. Ca atare, vor fi afectaţi şi ceilalţi furnizori din jumătatea de sud a ţării şi clienţii care au ieşit de pe piaţa reglementată.

De la 1 aprilie, preţul final al gazelor naturale plătit de clienţii Engie, a crescut cu circa 10%, de la 118 lei/MWh la 130 de lei/MWh, dacă ne referim la consumatorii casnici cuprinşi în primele două tranşe de consum, până la 116 MWh/an.

Când a motivat decizia creşterii preţului de furnizare, ANRE a comunicat că, „pentru operatorul economic Engie România SA se va înregistra o creștere de preț pentru furnizarea reglementată aplicată clienților casnici, creștere datorată, în principal, corecțiilor aplicate pentru perioada trimestrului IV 2016 – trimestrului I 2018, când prețul practicat a fost mai mic decât costurile aferente furnizării, ceea ce însemnă o creștere de 1,2 bani/kWh, de la 11,8 la 13 bani/kWh”.

Aşadar, din motivarea ANRE se înţelege că a crescut preţul final reglementat pentru Engie din cauza creşterii preţurilor la gazele cumpărate pentru clienţii săi, creştere care nu a fost până acum recunoscută în tarifele finale reglementate.

Citeşte şi:

După scumpirea de la 1 aprilie, gazul pentru populaţie a ajuns mai ieftin pe piaţa liberă. Avantajele şi riscurile schimbării furnizorului de gaze

Engie este unul dintre cei doi mari furnizori de gaze din România, şi asigură consumul jumătăţii de sud a ţării. Însă, ceea ce ANRE nu a comunicat este că nu vor creşte doar facturile clienţilor Engie alimentaţi în regim reglementat. Iată de ce:

ANRE a majorat, tot de la 1 aprilie, şi tariful de distribuţie a gazelor naturale perceput de Distrigaz Sud Reţele, prin ordinul nr. 48/2018, fără să anunţe însă public acest lucru. Distrigaz Sud Reţele unul dintre cei doi distribuitori de gaze din România, parte a grupului Engie, şi asigură distribuţia gazelor în sudul ţării unde Engie este furnizor.

Tariful de distribuţie a crescut de la 28,2 lei/MWh, valoare stabilită acum un an, la 33,5 lei/MWh, deci avem o creştere de aproape 19%.

Majorarea aceasta nu este una suplimentară faţă de cele 10% în plus la factură plătită de clienţii Engie. Preţul final de furnizare al Engie cuprinde şi tariful de distribuţie majorat pentru Distrigaz Sud Reţele, dar este foarte posibil să crească facutile altor clienţi.

Ca şi piaţa de energie electrică, şi piaţa de gaze este liberalizată, şi există clienţi casnici şi comerciali care sunt conectaţi la reţeaua de distribuţie a Distrigaz Sud, dar au renunţat la furnizorul Engie şi au ales un altul. Nu ştim câţi, pentru că ANRE nu comunică numărul lor, dar, cel mai probabil, factura la gaze creşte şi pentru aceştia.

În unele contracte de furnizare de gaze de pe piaţa liberă, furnizorul specifică faptul că asigură un preţ fix al gazului, dar restul taxelor şi tarifelor (de transport şi distribuţie, printre altele) care compun factura, stabilite de ANRE, nu sunt de competenţa sa, iar creşterea lor va fi transferată în factura consumatorilor. Clienţii care au contracte cu un preţ final fix (cu tot cu taxe) nu vor fi afectaţi, dar această creştere a tarifului de distribuţie de 19% îi va afecta pe furnizorii lor

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *