ANPC, control de amploare la benzinăriile Lukoil și Gazprom din toată țara. 104 amenzi doar azi, marfă de sute de mii de lei oprită de la vânzare Lista neregulilor constatate

ANPC a anunțat că derulează un control de amploare la benzinăriile Lukoil și Gazprom, precum și lanțul de magazine Berezka. Președintele instituției spune că ”situația cumplită pe care o traversează omenirea, la acest moment, ne face pe toți să punem umărul la orice formă de stabilizare a păcii”

Pe 28 februarie 2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat acțiuni de control, într-o manieră unitară de abordare la nivelul întregii țări, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu de către operatorii economici care dețin: benzinăriile Lukoil și Gazprom, precum și lanțul de magazine Berezka, arată un comunicat al companiei.

”Situația cumplită pe care o traversează omenirea, la acest moment, ne face pe toți să punem umărul la orice formă de stabilizare a păcii.

În puținele zile trecute de la declanșarea conflictului din țara vecină, am elaborat un plan, în vederea desfășurării unor acțiuni de control la operatorii economici care au o cât de mică legătură cu ceea ce trăim acum.

Începând de astăzi, evaluăm activitatea Gazprom, Lukoil și a magazinelor ce comercializeaza produse importate din Rusia.

Vom încheia acțiunea când fiecare punct de lucru va fi așezat în ordine și va fi sanctionat acolo unde situația o cere! Deja am constatat că avem de dus și noi un război cu abaterile de la normele legale și de bun simț!”, a declarant  Horia Constantinescu, președintele ANPC:

Comisarii ANPC au constatat nereguli și, în toate cele 8 regiuni ale țării, au fost aplicate, până la această oră, 104 amenzi contravenționale în valoare totală de 1,4 milioane lei, cărora li s-au adăugat următoarele măsuri complementare:

–             Oprirea definitivă de la comercializare a unor produse în valoare totală de 58.000 lei

–             Oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare totală de 128.000 lei

–             Oprirea temporară a prestării serviciului, pentru un număr de 35 puncte de lucru

–             Propunerea pentru încetarea practicilor comerciale incorecte

–             Propunere de închidere a unității pe o perioadă de până la 6 luni, pentru 5 unități

Cele mai importante deficiențe depistate de echipele de control au fost:

–             comercializarea unor produse în afara datei durabilității minimale

–             deficiențe de informare pe etichetele de produs sau ale raioanelor, referitor la elementele de identificare-caracterizare ale mărfurilor sau la data durabilității minimale sau la prețul unitar

–             congelatoare de gheață si de înghețată cu aglomerări de gheață vizibile , rezultate din întreruperea lanțului frig, cu urme de produse scurse și congelate

–             vitrine frig neigienizate și murdare, pline de praf, mizerie și insecte moarte

–             pompe de carburant cu urme vizibile de combustibil scurs atât în zona de insula, cât și pe pavimentul din zona de alimentare

–             bare de protecție dislocate din pavement, cu șuruburile scoase parțial

–             nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare indicat de producător

–             butelii expuse la comercializare ruginite la bază, cu vopseaua scorojită

–             nerespectarea condițiilor tehnice pentru desfacerea produselor

–             utilizarea unor spații de depozitare insalubre, cu mobilier degradat și pardoseli neigienizate

–             comercializarea unor produse electronice fără certificate de garanție

–             lipsa prețurilor unor produse alimentare

–             lipsa mențiunilor ”provenit din produs congelat”

–             practici comerciale înșelătoare – utilizarea unor sintagme comerciale de promovare, care nu pot fi probate cu documente sau care se dovedesc a fi neadevărate comparând prețurile din magazin (exemplu ”preț special” etc.)

–             practici comerciale înșelătoare – neconcordanța prețului de la raft cu cel de la casa de marcat

–             practici comerciale înșelătoare – nerespectarea regimului legal al promoțiilor

 

Grupul rus Lukoil operează în România rafinăria Petrotel și o rețea de peste 310 benzinării, una dintre cele mai mari din România. Gazprom, prin NIS Petrol, operează 19 benzinării sub brandul Gazprom. Ambele companii au și perimetre concesionare de explorare a hirocarburilor în România, Lukoil în Marea Neagră, iar Gazprom în vestul țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *