mn

Angajaţii Siemens, lăsați să muncească de unde vor ei

Conglomeratul industrial german Siemens a decis să îşi lase angajaţii să lucreze de unde doresc, câte două sau trei zile le săptămână, un nou exemplu al modului în care pandemia de coronavirus a determinat companiile să regândească cum şi unde muncesc angajaţii, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Compania, care realizează o gamă largă de produse, de la trenuri şi până la software, a informat joi că board-ul său a aprobat un nou model de lucru care permite angajaţilor să lucreze de unde sunt mai productivi, inclusiv de acasă sau din spaţii de tip coworking.

„Obiectivul este de a permite angajaţilor din întreaga lume să lucreze în regim mobil pentru o medie de două sau trei zile pe săptămână, acolo unde este rezonabil şi fezabil”, a informat Siemens într-un comunicat. „Aceste modificări vor fi însoţite şi de un nou stil de leadership, care pune accentul pe rezultat mai degrabă decât pe timpul petrecut la birou”, a declarat, la rândul său, noul director general, Roland Busch.

Siemens, prima companie germană care schimbă cu caracter permanent modul în care organizează modul de lucru al angajaţilor, a informat că noul model se va aplica pentru peste 140.000 de salariaţi din 125 de locaţii, din 43 de ţări. Siemens a precizat însă că noua abordare va ţine cont de solicitările locale, de cerinţele specifice ale locului de muncă şi de preferinţele individuale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.