Americanii de la L3Harris vor upgrada simulatorul de pregătire a operatorilor de la centrala nucleară Cernavodă

Compania americană L3Harris Technologies (NYSE:LHX) a fost selectată de Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. (SNN), o companie de utilități româneasca deținută de stat, să upgradeze simulatorul de pregătire a operatorilor de la CNE Cernavodă, se arată într-un comunicat de presă apărut în media străine.

L3Harris va moderniza partea de hardware a simulatorului existent si va îmbunătăţi performanţa şi mentenanţa pe parte de software. Se estimează că simulatorul de pregătire CANDU upgradat  va intra în funcțiune în trimestrul III al anului 2021.

“Extinderea duratei de viaţă a simulatorului este un element important pentru pregătirea continuă inițiala, de autorizare si reautorizare,  având în vedere faptul că SNN se pregătește pentru retehnologizarea reactorului Unităţii 1”, a declarat Dan Bigu, directorul CNE Cernavoda. „Asteptam cu interes să colaborăm cu echipa profesionista de la L3Harris în upgradarea simulatorului”, a spus oficialul roman.

„Acest acord prelungeşte parteneriatul nostru de aproape 30 de ani cu CNE Cernavodă și demonstrează încrederea lor în noi de a aborda proiecte extrem de provocatoare”, a declarat Michael Chatlani, vicepreședinte, Dezvoltare de afaceri, sisteme de energie și simulare, L3Harris.

În prima etapă a proiectului, L3Harris va upgrada calculatoarele de simulare şi sistemele de operare şi se vor re-platforma modelele existente ale centralei pentru mediul de simulare Orchid de ultimă generaţie  al L3Harris. Modelele sistemului de transport al caldurii, ale generatoarelor de abur si ale cladirii reactorului vor fi dezvoltate utilizand infrastructura Orchid Modeling Environment.

Suplimentar, simulatorul va fi imbunatatit prin adaugareaa unor capacitati de simulare a accidentelor utilizand codul MAAP5-CANDU, a graficii 2D si 3D si prin adaugarea de vizualizari interactive a vasului reactorului si a cladirii reactorului. Toate aceste imbunatatiri vor ajuta la pregatirea operatorilor pentru a intelege mai bine comportamentul centralei in timpul unor accidente putin probabile.

L3Harris are o experiență de peste 45 de ani în furnizarea de simulatoare de înaltă fidelitate companiilor de utilităţi de top din întreaga lume. În plus, compania are mai mult de patru decenii de expertiză în furnizarea de sisteme de calculatoare pentru reactoare cu apă grea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *