Amenzi de jumătate de milion de euro pentru șase companii care au trucat mai multe licitații organizate de CE Oltenia şi CET Govora

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de aproximativ 521.000 euro șase companii pentru trucarea unor licitații organizate de Societatea Complexul Energetic Oltenia SA şi Centrala Electrică de Termoficare Govora SA, în perioada aprilie 2017 – februarie 2019, pentru achiziția de role și ghirlande de role.

În urma unei investigații, autoritatea de concurență a constatat că șase companii au constituit asocieri în vederea participării cu ofertă comună la 12 proceduri de achiziţie publică organizate de Complexul Energetic Oltenia SA şi Centrala Electrică de Termoficare Govora SA în perioada aprilie 2017 – februarie 2019, potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenței. Practic, la majoritatea procedurilor de achiziţie, din perioada aprilie 2017 – februarie 2019 nu a existat concurenţă, deoarece singurul ofertant a fost asocierea formată din cinci sau șase companii implicate. Cu ocazia altor proceduri de achiziție publică organizate de cele două entități contractante anterior și ulterior perioadei menționate mai sus, precum și la cele organizate de Complexul Energetic Hunedoara S.A. în perioada 2016 – 2020, firmele s-au concurat, participând fie cu ofertă individuală, fie în asocieri formate din mai puţini membri.

Drept umare, Consiliul Concurenţei a sancţionat cele șase companii cu amenzi în valoare totală de 2.521.087 lei (aproximativ 521.000 euro) pentru trucarea unor licitații organizate de Societatea Complexul Energetic Oltenia SA şi Centrala Electrică de Termoficare Govora SA, în perioada aprilie 2017 – februarie 2019, pentru achiziția de role și ghirlande de role.

Amenzile au fost aplicate astfel:

  •  Upipsa SRL                           130.453,51 lei;
  • Axa Company SRL              222.352,96 lei;
  • Uzina Rominex SRL           486.646,74 lei;
  • Uzitmet Industry SRL       795.925,21 lei;
  • Prelmet SA                             58.984,94 lei;
  • Grupul Reparaţii Industriale şi Montaj Excavatoare X SRL   826.723,23 lei.

Investigația a fost declanșată în anul 2019, în urma sesizării Complexului Energetic Oltenia SA.

Reamintim că asocierea de companiilor este permisă de legislația în domeniul achizițiilor publice și al concurenței, cu excepția cazului când aceasta are drept scop eliminarea sau restrângerea concurenței. Pentru a veni în sprijinul companiilor și a evita încălcarea normelor în domeniu, Autoritatea de Concurență a elaborat Ghidul privind respectarea regulilor de concurenţă în situaţia participării sub formă de asociere la o procedură de achiziţie publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *