
Mai multe magazine Altex vor avea puncte de încărcare a magazinelor electrice în parcări, potrivit unui anunț al dezvoltatorului Eldrive, cel care va monta stațiile.
“Suntem mândri să colaborăm cu Cometex în promovarea mobilității durabile. Ca parte a acestei colaborări, am instalat stații de încărcare pentru vehicule electrice în centrele comerciale nou deschise, amplasate strategic pentru a răspunde cererii tot mai mari de transport mai curat în orașele cheie din țară: Tulcea, Sebeș, Bârlad, Târgoviște, Caracal”, arată Eldrive România într-o postare pe pagina sa de LinkedIn.
“Vă mulțumim pentru încredere – suntem gata să continuăm să ne extindem și să aducem soluții de încărcare inteligentă în mai multe orașe: Bragadiru, Bacău, Drobeta Turnu-Severin, Târgu Neamț, Rădauți, Pantelimon”, mai arată Eldrive.
Cometex este divizia imobiliară a grupului de firme Altex, controlat de antreprenorul român Dan Ostahie.
În vara anului trecut, compania a anunțat o infuzie de capital în valoare de 132 de milioane de lei de la acționari, cu scopul de a finanţa şi optimiza activităţii companiei. Scriam atunci că, în următorii doi ani, compania își propune să deschidă peste 20 de proiecte de retail în țară, unele dintre ele fiind la acea dată în construcție.
În luna mai a acestui an, Eldrive România, furnizor de servicii de încărcare pentru mașini electrice, atinsese borna cu numărul 600 în ceea ce privește punctele de încărcare distribuite la nivel național. Conform companiei, în total, puterea instalată pentru a deservi cele 600 de puncte de încărcare este 26 MW. Până la final de 2025, Eldrive România are ca țintă operarea a 1.000 de puncte de încărcare, respectiv 43 MW. Principalele instalări din acest an se concentrează pe stații cu puteri de 200 kW și 50 kW.
Citește și:
Altex își ia licența de comerciant de energie electrică. Ostahie: “Energia verde este un proiect strategic”