Alro, cel mai mare consumator din România, se pregăteşte să cumpere energie electrică din Bulgaria

Producătorul de aluminiu, care este cel mai mare consumator de energie electrică al ţării, a obţinut licenţă pentru piaţa bulgară. Compania, care a încercat fără succes să cumpere energie de piaţa dedicată clienţilor mari din România, spune că preţurile la electricitate din România au crescut, iar piaţa locală nu oferă toate instrumentele de tranzacţionare de care are nevoie.

„Alro a obţinut licenţa pentru tranzacţionarea energiei electrice pe teritoriul Bulgariei. Această licenţă va permite Alro să achiziţioneze energie electrică pentru uzul intern în procesul de producere a aluminiului de pe piaţa din Bulgaria, ori de cate ori condiţiile sunt favorabile şi preţurile competitive. Totusi, până la sfârşitul anului Societatea nu a desfăşurat nicio tranzacţie in baza acestei licente”, arată compania în raportul său anual pe 2018.

Compania spune, în acelaşi raport, că preţurile la electricitate au crescut în România, cu impact direct asupra preţului produselor sale, iar piaţa românească de energie trebuie îmbunătăţită din punct de vedere al regulilor de tranzacţionare.

Iată pasajul relevant:

„În ceea ce priveşte piaţa românească a energiei, există posibilităţi de îmbunătăţire. În ultimii ani, cea mai mare parte a cantităţilor de energie electrică necesare pentru a se susţine producţia de aluminiu planificată putea fi achiziţionată de pe pieţele centralizate OPCOM (Operatorul pieţei de energie electrică din România), în timp ce doar câteva dintre tranzacţiile totale erau efectuate pe piaţa pentru ziua următoare (PZU). Dar, în prezent, aproximativ 40% din consumul naţional de energie electrică este acoperit prin intermediul tranzacţiilor efectuate pe piaţa PZU, ceea ce duce la denaturări severe ale preţurilor. Având în vedere că ponderea pieţei PZU a crescut în cadrul pieţei totale a energiei electrice, preţurile PZU au influenţat în mod semnificativ celelalte pieţe en-gros de pe OPCOM, acestea atingând niveluri ridicate, chiar şi de 100 EUR/MWh în anumite intervale de timp.

Întrucat piaţa PZU este foarte volatilă, în ultimii cinci ani, preţurile PZU au atins niveluri foarte ridicate, având astfel un impact negativ asupra consumatorilor finali, în special asupra utilizatorilor cu un consum mare de energie, cum ar fi Alro. Preţurile mai mari ale energiei se reflectă ulterior în costuri de producţie mai ridicate pentru companie şi limitează opţiunile pe care le avem pentru a ne menţine competitivitatea pe pieţele internationale. Prin urmare, piaţa energetică din România are nevoie de instrumente mai sofisticate de tranzacţionare şi de reguli moderne de procedură, care să asigure o mai mare lichiditate şi acţiuni mai stricte pentru respectarea legislaţiei, care ar putea garanta un nivel concurenţial pe deplin transparent pentru toţi participanţii”.

Alro, nu a reuşit la nicio încercare de achiziţie de energie de pe piaţa dedicată clienţilor mari din România să găsească vânzător la preţul pe care l-a oferit. De când a fost creată această piaţă, nu a fost încheiată de fapt nici o tranzacţie.

Detalii, în textul de mai jos:

Alro, cel mai mare consumator de electricitate din ţară, a încercat din nou să cumpere energie de pe piaţa dedicată clienţilor mari. Fără succes

Producătorul de aluminiu şi de produse procesate, care deţine două fabrici în România, la Slatina şi la Tulcea, consumă circa 3 TWh de electricitate pe an şi este cel mai mare consumator din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *