mn

Al șaptelea furnizor din Marea Britanie, cu 1,7 milioane de clienți, nu mai poate continua. Va intra sub administrarea specială a reglementatorului, un mecanism folosit acum în premieră

Bulb Energy, firmă din Marea Britanie care are 1,7 milioane de clienți, a anunțat că va fi pusă sub administrarea special a reglementatorului pieței, potrivit BBC.

Bulb devine astfel cel mai mare furnizor din Marea Britanie care se confruntă cu dificultăți în urma creșterii puternice a prețurilor din piața gaze, în acest an.

Bulb va deveni și prima companie de energie care va fi plasată în „administrare specială”, procedură sub care este este condusă de Guvern prin autoritatea de reglementare a pieței din Marea Britanie, Ofgem. Administrarea va deveni efectivă însă numai dacă Ofgem nu poate găsi o altă companie care să preia clienții. Deocamdată, aceștia au fost sfătuiți să nu ia nicio măsură și li s-a spus că vor fi contactați atunci când trebuie să facă ceva.

Bulb este a șaptea cea mare companie de energie din Marea Britanie și are 1.000 de angajați. Potrivit BBC, de câteva săptămâni încerca să-și rezolve problemele financiare.

Ofgem a înființat acest sistem de administrare specială pentru situația în care o companie energetică dă faliment, dar este prea mare pentru a-și putea transfera clienții la o altă firmă. Scopul este ca efectele unui faliment să nu afecteze și restul pieței. Un purtător de cuvânt al Bulb a spus că, sub acest regim, compania „va continua să funcționeze fără întreruperi ale serviciilor sau furnizării către clienți”.

Potrivit BBC, acest sistem de administrare specială aplicabil în situația în care se prăbușește un jucător major din sectorul energetic din Regatul Unit a fost introdus în legislație acum zece ani. Nu a fost însă folosit niciodată până acum. Așadar, potrivit sursei citate, această decizie este un moment semnificativ în actuala criză a gazelor. Totuși, clienții Bulb sunt îndemnați să rămână calmi și, în esență, să nu facă nimic, momentan.

În sistemul inclus în legislație se arată că un administrator special are obligația să ia în considerare atât interesele consumatorilor, cât și pe cele ale creditorilor cărora Bulb le datorează bani. Asta înseamnă că și clienții au certitudinea, cel puțin pe termen scurt, că furnizarea va continua la tarifele actuale, iar facturile vor veni ca și până acum. Lucurile se vor schimba abia mai târziu, în funcție de ce decizii se vor lua în legătura cu compania. În cadrul acestui sistem de administrare specială, statul va putea acorda împrumuturi (unele chiar de tip grant) pe măsură ce se caută soluții pentru viitor. În final, firma ar putea fi cumpărată cu totul de altcineva, integral sau parțial, sau doar clienții ei ar urma să fie preluați de altă companie.

Sarah Coles, analist de finanțe personale la Hargreaves Lansdown, a spus că „este posibil ca bugetul să suporte o parte din costuri, așa că am putea ajunge cu toții să plătim un preț”.

Ofgem nu a solicitat încă instanței de judecată să înceapă regimul de administrare specială. Acest lucru ar urma să se întâmple zilele viitoare.

Mai mulți furnizori de energie și gaze energetice ieșit de pe piață în ultimele trei luni, deoarece prețurile angro la gaz au crescut, lucru ce a afectat aproape patru milioane de clienți. Companiile au pus că introducerea plafonului de preț la consumatorul final a exacerbat problema.

Plafonul pentru prețul final energiei din Regatul Unit – care limitează ceea ce furnizorii pot percepe – a exacerbat problema, spun firmele.

Justina Miltienyte, expert în politică energetică la Uswitch, a declarat că eșecul Bulb este un moment de cotitură al crizei energetice din Regatul Unit.

„Nu doar dimensiunea Bulb, ca al șaptelea furnizor ca mărime, face acest lucru atât de important. Spre deosebire de unii dintre furnizorii mai mici, care au încetat să mai cumpere  , Bulb a funcționat cu un model de afaceri puternic combinat cu o ofertă competitivă pentru consumatori”, a spus ea.

„În cele din urmă, acest faliment nu a fost cauzat de o un mecanism prost de conducere a unei afaceri. Bulb a fost sufocat[ de modul în care guvernul a decis să structureze actuala piață de energie, impunând plafonul de preț”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.