AGA Electrica a respins achiziția a cinci parcuri fotovoltaice. Acționarii privați erau de acord, statul s-a opus

Adunarea Generală a Acționarilor Electrica SA a respins decizia managementului companiei de a cumpăra cinci firme care operează parcuri fotovoltaice de circa 31 MW.

În luna octombrie, Electrica anunța achiziția a cinci companii, TCV Impex, ACV Solar Technology, TIS Energy, Delta & Zeta Energy și Gama & Delta Energy. Cele cinci companii operau parcuri fotovoltaice, funcționale, cu o capacitate de circa 31 MW. Prețul care urma să fie plătit de Electrica era de 35 de milioane de euro. Parcurile erau beneficiare și de certificate verzi.

Surpriză însă! Adunarea Generală a Acționarilor Electrica, ce a avut loc azi, a decis să nu aprobe tranzacția. Potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori București, în AGA s-a votat respingerea fiecărei tranzacții.

Surse apropiate situației ne-au declarat că toți acționarii privați care și-au exprimat votul au fost de acord ca Electrica să cumpere firmele care operau parcurile fotovoltaice. Însă, reprezentantul statului s-a opus. Chiar dacă statul nu este cel mai mare aționar, votul reprezentantului său a fost determinant pentru că nu au votat toți acționarii privați.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *