AFM blochează 33.000 de potenţiali prosumatori prin oprirea Programului „Casa Verde Fotovoltaice” – Greenpeace

 Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) blochează 33.000 de potenţiali prosumatori şi, mai mult, după oprirea sesiunii de înscriere în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice”, instituţia nu reuşeşte să ofere explicaţii clare şi să repornească programul de finanţare, atrag atenţia reprezentanţii Greenpeace România, într-un comunicat de presă transmis, vineri, agenției AGERPRES.

„Programul de finanţare pentru cetăţenii care doresc să îşi monteze panouri fotovoltaice a fost oprit pe 10 septembrie, după doar câteva ore de la deschiderea lui. Justificarea AFM a fost destul de seacă, invocând o „analiză asupra modului de funcţionare”. Decizia AFM a stârnit un val de nemulţumire în rândul zecilor de mii de posibili aplicanţi şi a instalatorilor de sisteme fotovoltaice. O lună mai târziu, AFM continuă tăcerea care lasă loc suspiciunilor şi acuzaţiilor. AFM s-a angajat încă din timpul dezbaterilor pentru noua lege a regenerabilelor (legea 184/2018) că va demara un program de finanţare pentru a sprijini instalarea de panouri fotovoltaice. Finanţarea anunţată a fost extrem de atrăgătoare pentru cei interesaţi să devină mici producători de energie: 20.000 de lei/proiect pentru minim 3 kW instalaţi, fiind suficiente fonduri pentru 33.000 de instalări. Peste 80% din finanţare (536 milioane lei) este asigurată din bani europeni, prin Programul Operaţional Regional (POR), valoarea totală a granturilor fiind de 656 milioane lei”, se arată în comunicat.

Potrivit Greenpeace România, lipsa de comunicare din partea AFM a generat un şir lung de întrebări şi speculaţii din partea celor interesaţi. Ulterior, reprezentanţii instituţiei au declarat că au sesizat „organele abilitate” referitor la unele nereguli constatate în timpul înscrierilor.

„După ce au aşteptat mai mult de un an de zile începerea acestui program, 33.000 de cetăţeni nu pot deveni prosumatori din cauza AFM. Greenpeace România cere repornirea cât mai rapidă a programului de finanţare pentru prosumatori. Este inadmisibil ca, timp de o lună, Administraţia Fondului pentru Mediu să nu ofere lămuriri detaliate asupra motivelor pentru care a oprit înscrierile. Ce nereguli au fost sesizate? Cine este responsabil pentru ele? De ce a fost sesizat Parchetul? E cât se poate de îngrijorător că un program de finanţare care poate să deschidă calea producţiei de energie verde la nivel individual, de prosumator, riscă să fie compromis”, susţine Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România.

Conform declaraţiilor AFM, 13.271 de cereri de finanţare au fost înscrise deja în aplicaţia informatică, iar alte 20.000 de aplicaţii mai pot fi înregistrate dacă procesul va fi reluat.

AFM a anunţat, la finele lunii trecute, că a suspendat, în data de 10 septembrie, înscrierile persoanelor fizice în programul „Casa Verde Fotovoltaice”, în vederea efectuării unei analize a modului de funcţionare a acestui proces.

Ulterior, instituţia a precizat că toate documentele depuse şi înregistrate de către persoanele fizice la instalatorii validaţi până la momentul suspendării Programului „Casa Verde Fotovoltaice” sunt acceptate ca fiind depuse în termen la data redeschiderii accesului în aplicaţie, în vederea analizării.

Administraţia Fondului pentru Mediu nu a comunicat încă un termen pentru reluarea înscrierilor.

Programul Naţional „Casa Verde Fotovoltaice” prevede instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM.

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional, precizează AFM.

Dosarele de finanţare pentru noul program se depun exclusiv electronic.

Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat, pe site-ul instituţiei, lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

1 Comment

Dă-i un răspuns lui Nagy Mihail Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *