AFM a aprobat 10.450 de dosare pentru persoane fizice în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”. S-a publicat noua listă cu 5.000 de dosare

Un număr de 10.450 de persoane fizice au primit, până în prezent, aviz favorabil pentru dosarele depuse în Programul „Casa Verde – panouri fotovoltaice”, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă.

Conform instituţiei, în decursul zilei de joi, 30 aprilie, a fost publicată pe site-ul propriu o nouă listă cu peste 5.000 de dosare acceptate în programul guvernamental.

Lista o puteți vedea AICI

„De la demararea analizei dosarelor, au fost aprobate în total 10.450 persoane fizice, pentru fiecare proiect în parte acordându-se o finanţare în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, până la cel mult 20.000 lei. Conducerea instituţiei a depus eforturi pentru deblocarea programului, în vederea analizării şi evaluării într-un ritm accelerat a tuturor dosarelor depuse la instalatori şi înregistrate în aplicaţia informatică.

De asemenea, vom publica pe site-ul AFM, la intervale regulate, liste noi şi vom lua în continuare măsurile care se impun pentru a susţine continuitatea programului de finanţare, chiar şi în condiţiile desfăşurării activităţii la domiciliul personalului implicat în evaluare, având în vedere situaţia de urgenţă în care ne aflăm. Reamintim că, pe perioada stării de urgenţă instituite la nivel naţional, toate termenele în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice se suspendă, urmând a fi reluate în 30 de zile de la data încetării acestei situaţii. În această perioadă, participanţii în cadrul Programului pot derula în continuare activităţile specifice, cu respectarea celorlalte prevederi legale”, precizează sursa citată.

Programul Naţional „Casa Verde Fotovoltaice” prevede instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională şi asigură o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.

Suma finanţată de către autoritate se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM, prin care aproape 27.000 de cetăţeni pot deveni prosumatori.

Dosarele de finanţare pentru noul program se depun exclusiv electronic.

3 Comments

  1. De ce nu mă regăsesc și eu în lista publicată, deoarece am trimis avans 400 lei și încă de trei ori documente care se expira la o lună. Ce se întâmplă cu cererea mea nu mă regăsesc nicăieri ?.

  2. De ce nu mă regăsesc și eu pe lista de instalare după ce am depus toate documentele necesare.

  3. Firma din Craiova la care eu am depus dosarul, mi-a spus ca nu a apucat sa introduca decat cateva dosare si locurile s-au ocupat. Daca vor mai fi respinse dosare, poate va introduce si altele. Ce sanse credeti ca mai sunt sa beneficiem de acest program ?

Dă-i un răspuns lui Dulea Vasile Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *