Președintele AFEER, Asociația Furnizorilor de Energie, arată că, în condițiile în care statul continuă să nu plătească furnizorilor sumele pe care aceștia sunt obligați să le reducă din facturi, companiile nu vor mai avea bani să susțină activitatea. Deja s-au împrumutat la bănci.
“Furnizorii de energie electrică și gaze naturale sunt într-o poziție ingrată. Asigurăm interfața cu consumatorii, care își primesc facturile de la noi, și orice s-ar întâmpla în tot sectorul energetic, vedem că se dă vină pe furnizori. În ultimul timp, și autoritățile fac asta, furnizorii sunt făcuți și hoți, ceea ce nu este cazul”, a precizat Laurențiu Urluescu, Președinte, Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România – AFEER, invitat la webinarul “Energia în 2022: Noua tranziție. Încrederea consumatorilor și proiectele industriei”, organizat de Coaliția pentru Libertatea Comerțului și Comunicării – CLCC.
“Furnizorii se confruntă cu o creștere majoră a expunerii financiare, fiind nevoiți să se adapteze din mers la multele modificări aduse legislației privind măsurile de sprijin pentru consumatori. În plus, noua OUG 3/2022, publicată în Monitorul Oficial, aduce furnizorilor mari pierderi. Așa cum este gândită schema de sprijin, nu se acoperă costurile furnizorilor, nu se asigură decontarea, a semnalat președintele AFEER, exemplificând că pentru un consumator din zona Oltenia, un furnizor are neacoperit suma de aproape 30 lei/1000 kWh”, arată AFEER.
Cea mai mare provocare pentru furnizori, prezentată de Urluescu, este că autoritățile statului nu au decontat nimic, din noiembrie până în prezent, plafonarea și compensarea facturilor fiind acoperită de către furnizori din fondurile proprii și credite bancare. Dacă va continua această situație, furnizorii vor fi avea mari probleme de cash flow, a atras atenția președintele AFEER.
Referindu-se la cauzele majorării prețurilor la energie electrică și gaze naturale, acestea sunt cunoscute, iar AFEER a avertizat, încă de la mijlocul anului trecut, că prețurile pe pietele centralizată din Europa au o traiectorie ascendentă, alimentată de creșterea cererii, scăderea ofertei, majorarea fără precedent a prețurilor certificatelor de carbon etc. “Din păcate, această situație nu ține de furnizori, care fac tot posibilul să ofere consumatorilor un preț cât mai bun, dată fiind competiția foarte mare pe furnizare”, a spus Urluescu.
El a avertizat însă asupra unei scăderi a competiției pe piața de furnizare. Numărul de furnizori care au oferte atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei industriali, este mult redus față de cel care era anul trecut în această perioadă, conform datelor prezentate în Comparatorul de prețuri al ANRE. Impactul este și va fi mare la consumatori. Recomand consumatorilor să-și schimbe furnizorul dacă au cea mai mică îndoială asupra furnizorului lor, a precizat președintele AFEER.
“Personal, am schimbat până acum 5 furnizori, ca și consumator casnic. E drept că am fost curios să văd și cum sunt serviciile. Sunt diferite, o plajă întreagă de servicii ce acoperă dorințele, nevoile consumatorilor” a completat Urluescu.