Rompetrol Rafinare a realizat în primul trimestru al acestui an o cifră de afaceri brută de peste 1,2 miliarde dolari, în creştere cu 47% faţă de nivelul atins în perioada similară a anului trecut, dar cu toate acestea rezultatul operaţional (EBITDA) de 34,6 milioane dolari este comparabil cu cel înregistrat în primele trei luni ale anului trecut, potrivit rezultatelor companiei, remise agenţiei Agerpres.
‘Rezultatele au fost influenţate de volatilitatea şi evoluţia cotaţiilor internaţionale ale materiei prime şi ale produselor petroliere, care s-au apreciat faţă de perioada similară din 2017 cu circa 25% în cazul ţiţeiului, respectiv 16% pentru benzina Euro 5 şi 23% pentru motorina Euro 5. În acelaşi timp, rezultatul net consolidat obţinut în T1 2018 a fost afectat de schimbarea politicii contabile la finele anului trecut, de la modelul de cost la modelul reevaluării, pentru grupa clădiri din cadrul imobilizărilor corporale’, se arată într-un comunicat al Rompetrol Rafinare.
Compania Rompetrol Rafinare, membră a Grupului KMG International, precizează că a înregistrat în primul trimestru din 2018 o creştere cu circa 27% a materiilor prime procesate în cele două rafinării – Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, pe fondul continuării programelor de optimizare şi îmbunătăţire a costurilor de procesare, logistice şi distribuţie.
De asemenea, exporturile realizate în perioada ianuarie – martie 2018 de diviziile de rafinare şi petrochimie ale Rompetrol Rafinare s-au cifrat la 515 milioane dolari, nivel dublu faţă de cel din T1 2017.
Pe segmentul de rafinare, vânzările totale de carburanţi s-au ridicat, în primul trimestru, la peste 1,16 milioane tone, în creştere cu 35% faţă de cantitatea comercializată în perioada similară din 2017. Evoluţia a fost susţinută de majorarea cu 78% a cantităţilor livrate atât către staţiile Rompetrol din Moldova, Bulgaria şi Georgia, dar şi către partenerii din regiunea Mării Negre.
Pe segmentul de distribuţie, cifra de afaceri brută consolidată a depăşit 600 milioane dolari în T1 2018, în creştere cu 20% faţă de rezultatul înregistrat în perioada similară din 2017. În acelaşi timp, rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 31%, până la 10,33 milioane dolari, iar profitul net a urcat cu 27%, până la 3,95 milioane dolari.
Pe fondul majorării taxelor aplicabile carburanţilor şi în contextul economic general, cantităţile totale de carburanţi comercializate pe plan intern în T1 au fost de 487.000 de tone, în uşoară scădere faţă de volumul din primul trimestru al anului trecut.
La finele lunii martie, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea 818 puncte de comercializare carburanţi (staţii proprii, staţii partener, staţii mobile, baze interne de 9 şi 20 metri cubi), în creştere cu 66 de unităţi fată de martie 2017.
‘Compania Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, cu un aport de peste 330 milioane dolari în T1 2018. Valoarea contribuţiei la bugetul de stat a atins un nivel total de 13,7 miliarde dolari în perioada 2007 – 2017’, se precizează în comunicat.
Pentru acest an, Rompetrol Rafinare SA şi-a propus atingerea unei cifre brute de afaceri de 3,78 miliarde dolari, a unui rezultat operaţional (EBITDA) de aproximativ 146 milioane dolari şi a unui profit net de 35,2 milioane dolari. De asemenea, compania intenţionează să realizeze investiţii de circa 57 milioane dolari (78% în rafinăria Petromidia Năvodari, 10% în rafinăria Vega Ploieşti şi 12% în cadrul diviziei de petrochimie de pe platforma Midia).
Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi statul român prin Ministerul Energiei (44,7%).