Adrem a pus o instalație fotovoltaică de peste 100 kW pe acoperișul Halelor Obor din București

Halele Obor din București, clădire monument istoric, are acum montat pe acoperiș un sistem fotovoltaic cu 244 de panouri.

“Ne mândrim cu o lucrare speciala de instalare a unui sistem fotovoltaic pe halele Bucur Obor, o clădire monument istoric din București!  Timp de 3 saptamani, o echipa de 10 electricieni a instalat pe acoperișul clădirii 244 de panouri fotovoltaice, pe o suprafata de 476,47 mp, care ii ofera clientului nostru posibilitatea de a produce aproximativ 107MWh/ an”, a scris Corneliu Bodea, fondator și CEO al Adrem pe pagina sa de facebook.

Potrivit prezentării companiei, client este Ci Co SA “Halele Centrale Obor”.

Numărul total de panouri fotovoltaice instalate pe acoperişul clădirii este de 244 de bucăți cu puterea instalată de 410 Wp / panou, rezultând o putere instalată de 100,04 kWp.

Instalația fotovoltaică cu puterea instalată de 100 kWp va genera anual o energie totală de aprox. 118,50 MWh. Suprafața unui panou fotovoltaic este de 1.95 m2, iar suprafața totală ocupată de acestea este de aprox. 476.47 mp.

Ca dificultate în montaj, compania arată că a fost vorba despre o „clădire monument istoric pentru care au trebuit respectate condiții stricte de montaj structură panouri fotovoltaice, înălțimea clădirii, traseu lung de cablu curent alternativ”.

Beneficiarul va produce anual aproximativ 107 MWh cu care urmează să își amortizeze din consumul propriu, de aproximativ 30 MWh / lună, destinat bunei funcționari a pieței “Halele Centrale Obor”, mai arată compania.

Grupul antreprenorial Adrem, o afacere controlată de frații Adrian și Corneliu Bodea a aniversat recent 30 de ani de activitate. Grupul numără trei companii – Adrem Invest, Adrem Engineering și Adrem Link și are peste 1.000 de angajați.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *