Acordul dintre Rusia și China privind Power of Siberia 2 ar putea consfinți o nouă ordine mondială a gazelor naturale

Semnarea acordului privind gazoductul Power of Siberia 2 de către președinții Rusiei și Chinei a fost, probabil, cea mai importantă știre care a rezultat din întâlnirea celor doi lideri la începutul acestei luni. A fost, de asemenea, acordul care ar putea face ca noua ordine globală a fluxurilor de gaze naturale să devină permanentă, cee ce ar putea afecta ambițiile de dominație energetică ale președintelui Trump, scrie Oil Price.

Proiectul Power of Siberia 2 este în pregătire de ani de zile. Totuși, China a ezitat să se angajeze în proiect. Acum, decizia a fost luată și, deși detaliile urmează să fie stabilite, semnalul este clar: China va importa mai mult gaz natural din Rusia — mult mai mult. Volumul anual de gaz pe care Rusia îl va vinde Chinei, odată ce va fi finalizat al doilea gazoduct Power of Siberia, va depăși 100 de miliarde de metri cubi.

Întâmplător, aceasta este o cantitate similară cu cea pe care Rusia urma să o trimită în Europa după finalizarea celei de-a doua ramificații a gazoductului Nord Stream. Acest lucru nu se va mai întâmpla acum, nu în condițiile în care liderii UE s-au angajat să suspende toate importurile de energie rusească în termen de doi ani, chiar dacă între timp continuă să cumpere gaz rusesc prin TurkStream și să crească importurile de LNG din cea mai sancționată țară din lume. Toate acestea vor trebui să înceteze dacă UE este cu adevărat hotărâtă să pună capăt importurilor de energie din Rusia.

Din fericire — și din motive geopolitice — UE are un furnizor alternativ disponibil și dispus să livreze. Producătorii americani de gaze au crescut producția pentru terminalele de lichefiere de pe Coasta Golfului, vizând piața europeană ca sursă de cerere pe termen lung. Administrația Trump a încurajat acest lucru ca parte a agendei sale de dominație energetică. Pentru ambele părți, acordul privind gazoductul Rusia–China este o problemă. Totuși, pentru Uniunea Europeană este o problemă și mai mare.

Companiile europene se confruntă cu o problemă de competitivitate. Ea provine din costurile ridicate la energie, care duc la creșterea prețurilor finale ale bunurilor produse în Europa. China, pe de altă parte, beneficiază de costuri reduse la energie, ceea ce sporește competitivitatea produselor fabricate în China. Există și problema inovației, dar aceasta este o altă discuție. Așadar, China se bucură de energie ieftină, ceea ce îi crește competitivitatea pe piețele internaționale, în timp ce Europa se luptă cu impactul energiei scumpe asupra competitivității sale. Iar acum această luptă este pe cale să devină cronică.

Europa este deja cea mai mare piață pentru gaz natural lichefiat din SUA. Acest lucru este benefic din perspectiva securității aprovizionării, dar mai puțin favorabil în ceea ce privește prețul. După cum s-a repetat la nesfârșit, nu există nicio posibilitate ca LNG-ul american să devină mai ieftin pentru cumpărătorii europeni decât gazul transportat prin conducte din Rusia — sau chiar din Norvegia — din motive evidente ce țin de geografie și costurile de lichefiere. Acest lucru plasează automat Europa, dependentă de LNG, într-un dezavantaj față de China, un dezavantaj chiar mai mare decât cel existent deja.

Situația este oarecum problematică și pentru administrația Trump, deoarece problemele legate de costurile energetice ale companiilor europene vor începe, în cele din urmă, să le afecteze puterea de cumpărare — și puterea de cumpărare a guvernelor responsabile cu asigurarea aprovizionării energetice, de exemplu pentru sezonul rece. Acest lucru nu este deloc favorabil pentru guvernele care intenționează să aloce miliarde de euro sub formă de subvenții pentru anumite industrii și ajutoare financiare pentru gospodăriile care nu-și pot permite actualele prețuri la energie. În esență, nu există suficienți bani pentru a acoperi toate cheltuielile în Europa.

Din perspectiva SUA, acordul Power of Siberia 2 este de asemenea o veste proastă, deoarece înseamnă că China va importa mai puțin LNG, inclusiv LNG american, după cum a remarcat Ron Bousso de la Reuters într-o recentă analiză. Totuși, China nu a mai importat LNG din SUA de luni de zile. A oprit importurile de LNG american la începutul primăverii, în contextul conflictului tarifar dintre Washington și Beijing. Între timp, exporturile de LNG ale SUA au atins un nivel record luna trecută, ceea ce sugerează că producătorii nu au o nevoie vitală de piața chineză.

Privind spre viitor, situația poate părea incertă atât pentru producătorii americani de LNG, cât și pentru cumpărătorii europeni. Guvernele europene insistă că doresc să reducă și, în cele din urmă, să elimine consumul de hidrocarburi. Acest lucru, însă, ar dura decenii, asta dacă se va întâmpla vreodată. Realitatea energetică a motivat expansiunea capacităților americane de lichefiere, care urmează să intre în funcțiune în următorii ani. Totuși, există limite privind cât de multă capacitate suplimentară de export poate fi construită — deoarece cererea de gaz este în creștere chiar în SUA.

Odată cu boomul construcțiilor de centre de date, cererea internă din SUA este în creștere pentru prima dată în mai mult de un deceniu. De îndată ce acest lucru va împinge prețurile suficient de sus, mai mult gaz va fi direcționat către piața internă, făcând LNG-ul și mai scump pentru cumpărătorii europeni.

Poate că a sosit momentul ca liderii europeni să înceapă să ia în considerare alternative de aprovizionare prin conducte, de exemplu din Asia Centrală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *