Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piaţa internaţională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancţiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacţiile respective, transmite Reuters.
Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că a purtat o discuţie „de foarte mare succes” cu omologul său rus Vladimir Putin, cu care a convenit că Rusia va furniza imediat peste 300.000 de tone de motorină, adică circa 2,25 milioane de barili.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat acordul ca pe „o decizie slabă din partea unor parteneri puternici”; „cadourile pentru Putin nu vor aduce pacea sau vreun beneficiu lumii civilizate. Rusia va ‘răsplăti’ motorina cu mai multă teroare şi perfidie”, a adăugat el.
Reuters menţionează că SUA exportă circa 1,5 milioane de barili de motorină pe zi, iar preţul carburantului respectiv la pompele americane a ajuns aproape de un record înaintea alegerilor parlamentare parţiale din 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului prezidenţial. Trump se confruntă cu nemulţumirile americanilor, iar scrutinul poate menţine sau inversa majoritatea în Congresul SUA, deţinută în prezent de republicani.
După anunţul de vineri, preţul motorinei a scăzut. Trump a adăugat că Rusia va livra încă 500.000 de tone în noiembrie şi încă un milion de tone „imediat după aceea”, iar ulterior şi mai mult, „în funcţie de starea rafinăriilor lor”, lovite de atacurile ucrainene.
Motorina s-a scumpit cu 70% după ce SUA şi Israelul au atacat Iranul în 28 februarie; în SUA, preţul mediu al motorinei era joi de 6,28 dolari galonul. Conflictele din Ucraina şi Orientul Mijlociu au provocat o criză a pieţei carburanţilor la nivel mondial. Trump a făcut recent presiuni asupra aliaţilor să scoată motorină din rezerve şi a extins pentru toate vehiculele scutirea de taxe a carburantului valabilă anterior doar pentru utilajele agricole.






