Procedurile de achiziţie pentru modernizarea centralelor care acum aparţin Elcen vor putea fi lansate la jumătatea anului viitor, dacă va avea loc fuziunea cu Termoenergetica, a afirmat, joi, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, la ediţia a IX-a a conferinţei „Cities of Tomorrow”, citat de Agerpres.
„În ceea ce priveşte producţia de energie termică, este un deziderat pe care Bucureştiul îl are de cel puţin 15 ani, de a reuni compania care distribuie, care transportă energia termică şi compania care produce energia termică, Elcen, care este, în momentul de faţă, în subordinea Ministerului Energiei. Sunt relativ optimist că o să reuşim să facem această achiziţie, deci fuziunea între cele două companii. În această ipoteză, estimez că, la jumătatea anului 2022, vom putea lansa proceduri de achiziţie pentru modernizarea centralelor care acum aparţin Elcen şi sperăm să ajungă în această companie comună. Aici, imediat ce rezolvăm problemele financiare ale celor două companii şi fuziunea, există disponibili bani din Fondul de modernizare şi, din nou, va fi o investiţie extrem de consistentă şi la care ne-am bucura să avem o colaborare cu firme serioase”, a susţinut Dan.
Potrivit edilului Capitalei, pe segmentul de transport al energiei termice, va fi lansată „în aproximativ 5 – 6 săptămâni”, o licitaţie pentru modernizarea a 210 km de reţea, în valoare de 300 de milioane de euro.
„O chestiune care ţine de mediu, foarte importantă şi, din păcate, o restanţă din trecut este sistemul centralizat de termoficare, cu două componente – cea de transport şi cea de producţie. Pe partea de transport am lansat o licitaţie în luna martie. Din păcate, nu am avut o participare foarte consistentă. Zilele acestea o să anunţăm câştigătorii pentru 40 de km de reţea… În aproximativ 5 – 6 săptămâni o să scoatem în licitaţie înlocuirea a 210 km de reţea. Fondurile sunt în mare parte bani europeni. Este o investiţie de 300 de milioane de euro şi ne-ar plăcea să avem în această procedură de achiziţii companii foarte serioase care să fie înscrise”, a precizat oficialul.
AHK România organizează, joi, în sistem hibrid, o nouă ediţie a conferinţei Cities of Tomorrow, cu tema „Cities in Dialogue II: New Green for New Generations”.