ACER obligă Ungaria să construiască gazoductul BRUA până în Austria, dacă se dovedeşte viabil economic

Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) a tranşat disputa dintre Austria şi Ungaria, referitoare la interconectarea sistemelor de transport al gazelor, în favoarea primeia. Astfel, în afara cazului în care Ungaria va contesta cu success decizia, gazoductul BRUA va ajunge în Austria, dacă se va dovedi că este viabil din punct de vedere economic.

Proiectul gazoductului BRUA, un proiect european prin se conectau reţelele de gaze ale Bulgariei, României, Ungariei şi Austriei, are şanse mari să devină realitate în forma sa iniţială, până în Austria, şi nu doar până în Ungaria, aşa cum ar fi dorit vecinii noştri.

ACER, care trebuia să ia o decizie în privinţa interconexiunii între Ungaria şi Austria (HUAT), a decis: dacă în urma alocării de capacitate, conducta care ar urma să lege cele două ţări se va dovedi viabilă din punct de vedere ecomic, Ungaria trebuie să extindă gazodctul BRUA până în Austria.

În aprile 2018, Autoritatea de Reglementare din Austria, E Control,  a transmis decizia sa de aprobare a propunerii de proiect HUAT. În octombrie 2018, Autoritatea de Reglementare din Ucraina, MEKH, a emis o decizie de respingere a propunerii interconexiunii HUAT. Fiind un proiect european, s-a ajuns astfel la arbitrajul ACER.

Ungurii au motivat că, pentru ei, extinderea BRUA până în Austria ar fi fost prea costisitoare, şi au propus ca, în locul secţiunii-lipsă, gazul să ajungă în Austria, ocolit, prin coridorul Eastring, adică prin Slovacia, în condiţiile în care ar fi fost mai ieftin pentru ei să lege sistemul de transport la acea conductă, decât să construiască una nouă, direct către Austria.

Decizia ACER obligă cele două state să deruleze licitaţii pentru alocarea de capacitate pe viitoarea conductă, pentru a se testa astfel interesul investitorilor.

“Agenția constată că, așa cum prevede codul de rețea privind mecanismele de alocare a capacității în sistemele de transport de gaze, proiectul HUAT este inițiat numai dacă testul economic are rezultate pozitive de ambele părți ale punctului de interconectare Mosonmagyarövár pentru cel puțin una dintre cele două niveluri de capacitate propuse de iniţiatorii proiectului. Prin decizia sa, agenția dorește să se asigure că proiectul HUAT este testat de piață și, eventual, implementat pe baza unor reguli și condiții compatibile cu cele ale altor proiecte de capacitate incrementală ale GCA și FGSZ (echivalentele Transgaz din Austria şi Ungaria-n.red.), indiferent dacă acestea sunt concurente sau complementare”, arată ACER în comunicat.

Cele două niveluri de capacitate propuse sunt de 5.740.470 KWh de gaze pe oră şi an şi 10.007.100 KWh de gaze pe oră şi an. Adică 4,7 miliarde de metri cubi pe an sau 8,3 miliarde de metri cubi.

Puteţi vedea decizia ACER aici:

ACER Decision 05-2019 on HUAT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *