Tendinţa anilor 2007-2009 s-a inversat. Speriaţi că ar putea plăti energia termică la preţ întreg, anul trecut proprietarii de apartamente racordate la reţelele de distribuţie a agentului termic s-au debranşat masiv.
Teama inoculată proprietarilor de apartamente încă branşate la sistemele centralizate de distribuţie a energiei termice că subvenţiile la încălzire urmau să fie sistate a generat o nouă “cursă a debranşărilor”, după cum reiese din datele Autorităţii de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC). Astfel, dacă anii precedenţi au cunoscut o tendinţă de diminuare a numărului de debranşări şi chiar o creştere a celor care s-au rebranşat, anul 2010 a shimbat trendul: debranşările s-au înmulţit iar rebranşările s-au împuţinat.
În 2007, 2008 şi 2009, statistica ANRSC arată o scădere continuă numărului apartamentelor debranşate: 41.800, 40.000, 32.500. În 2010 însă, numărul a crescut masiv: 59.000. Situaţia rebranşărilor: 4.300, 5.300, 5.900, pentru ca, în 2010, numărul să scadă substanţial: 3.000.
Teama este oarecum justificată. În Bucureşti, localitate care acoperă 37% din consumul naţional de energie termică, preţul unei gigacalorii livrate populaţiei a rămas 124 de lei. Dacă s-ar plăti preţul de cost, fără nici o subvenţie de la primărie, populaţia ar suporta mai mult decât dublu: 311 lei, acesta fiind preţul local de producţie aprobat.
Debranşările au fost încurajate şi de faptul că preţul gazului a rămas nemodificat, anul trecut, ultima scumpire a gazelor livrate populaţiei fiind operată în 2009.
Scăzând numărul de consumatori, au crescut pierderile. “Valoarea medie națională a pierderilor înregistrată în anul 2005 a fost de 23% iar în anul 2010 aceasta este de 28,7% (diferenţa procentuală între energia produsă şi cea vândută-n.red.) ca urmare a creşterii numărului de apartamente debranşate. Printre municipiile care au înregistrat cele mai mari pierderi de energie termică în sistem centralizat în anul 2010 se numără: Reșița cu 55%; Brașov 52%; Bacău cu 43%; Botoșani cu 42%; Brăila cu 41% ș.a. Se observă că localitățile enumerate sunt municipii în care mai mult de jumătate din energia termică produsă se pierde în sistem, până când aceasta ajunge la consumator” spune ANRSC.