Energia electrică va fi mai scumpă cu 40% anul viitor faţă de 2018, ceea ce se va reflecta şi în preţurile produselor, a declarat, marţi, Petre Stroe, CEO al furnizorului de energie şi gaze MET Energy România, într-o conferinţă de presă.
„Este foarte greu să le explicăm consumatorilor noştri că au crescut preţurile atât de mult. Unii efectiv nu înţeleg de ce şi nici eu nu înţeleg total de ce. Este vorba despre o diferenţă de 25 de euro între preţul din 2018 şi cel din 2019, adică 40%. Explicaţiile sunt interne şi externe, dar nu prea contează în bugetul consumatorilor. Efectele le vom vedea în preţul produselor anul viitor”, a spus Stroe.
Oficialul MET a explicat că, acum, pentru un client care consumă energie electrică în bandă, firma poate face o ofertă de 290-300 de lei/MWh, pentru energia livrată anul viitor. Anul trecut, în aceleaşi condiţii şi în aceeaşi perioadă, MET putea oferi clientului un preţ de 220 de lei.
“Este cea mai mare creştere de preţ din ultimii 30 de ani” a spus Stroe. Pentru clienţi, el recomandă să fie atenţi la modul de consum, mai ales în perioadele cu preţuri mari. „Acum faci saving-uri nu pe preţul energiei, ci pe modul de consum. Este foarte importantă instalarea unui contor inteligent, care să arate exact când şi unde se consumă mai mult, adică un raport complet care va obliga consumatorii să aibă o persoană specializată pe consumul de energie”, a continuat Stroe.
Potrivit acestuia, clienţii au devenit foarte sofisticaţi, iar furnizorul nu mai este doar cel care mută energia dintr-o parte în alta. „Clienţii ne evaluează şi ne dau note. De exemplu, marii noştri consumatori, precum Dacia Renault. Parcă am fi la şcoală cu cel mai drastic profesor. Nu mai suntem cei care iau dintr-o parte şi dau în alta”, a arătat Stroe.
Întrebat dacă este posibil un black-out în această iarnă, reprezentantul MET a răspuns negativ.
„Nu mai sunt iernile care au fost. În plus, s-au speriat de iernile trecute şi acum sunt resurse, combustibili. În plus, suntem interconectaţi. Aşa cum exportăm energie, putem şi importa”, a mai spus el.
El a admis totuşi că România are nevoie de capacităţi flexibile de producţie pentru întărirea securităţii energetice.
MET România este unul dintre primii cinci furnizori de energie de pe piaţa concurenţială, cu o cotă de 9% în acest an, de la doar 0,8% în 2016. Printre clienţii mari se află Dacia Renault şi uzinele Pirelli. După ce a preluat afacerea nemţilor de la RWE în România, MET are circa 2.000 de clienţi cu 5.000 de locuri de consum şi este furnizorul cu cea mai mare creştere a cotei de piaţă în acest an.