Tarifele de distribuţie a energiei electrice vor creşte cu 0,74% de la 1 ianuarie, ceea ce va însemna o scumpire pe factură de 3,5 lei pe an în medie pentru un consumator casnic, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), remis agenţiei Agerpres.
Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei a aprobat, în şedinţa de vineri, tarifele specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de operatorii de distribuţie concesionari pentru anul 2019. Detalii, în linkul de mai jos:
ANRE umblă la tarifele de distribuţie a energiei electrice. Cine a pierdut, cine a câştigat şi cât
„În acest sens, ANRE a revizuit metodologiile de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuţie prestat de operatorii de distribuţie. Prin modificările aprobate, ANRE urmăreşte eliminarea unor deficienţe din trecut cu privire la structura costurilor recunoscute în tarife, precum şi creşterea eficacităţii investiţiilor care se realizează în reţelele de distribuţie”, au arătat reprezentanţii autorităţii.
Potrivit acestora, 2019 este primul an al celei de-a patra perioade de reglementare, care durează cinci ani.
„La stabilirea tarifelor pentru această perioadă au fost efectuate corecţii în valoare cumulată de circa 1.130 milioane lei, constând, în principal, din nerecunoaşterea unor costuri aferente investiţiilor din perioadele anterioare şi din transferarea sporului de eficienţă realizat de operatorii de distribuţie către clienţii finali”, se mai arată în comunicat.
Pentru creşterea calităţii serviciului de distribuţie, ANRE a solicitat operatorilor creşterea volumului investiţiilor cel puţin la nivelul costurilor cu amortizarea, impunând totodată operatorilor ţinte de reducere a consumului propriu tehnologic cu circa 25% în reţelele de joasă tensiune.
Astfel, s-a aprobat un total de cheltuieli operationale de 8,630 miliarde lei, cu circa 0,5 milioane lei mai mult decât în perioadă anterioară, în timp ce valoarea totală pentru programele investiţionale este de 6,350 miliarde lei, pentru următorii cinci ani.
„Deşi ponderea costurilor directe în reţea a crescut, se constată că tarifele aprobate nu înregistrează creşteri semnificative, deoarece, concomitent, s-a redus profitul operatorilor la un nivel rezonabil, prin aprobarea unei rate reglementate a rentabilităţii de 5,66%. ANRE va monitoriza respectarea, de către operatori, a structurii costurilor aprobate şi, în cazul în care va constata nerealizarea indicatorilor asumaţi, va aplică sancţiuni contravenţionale potrivit legii, în funcţie de cifră de afaceri realizată”, au mai arătat oficialii reglementatorului.
Având în vedere toate acestea, ca urmare a analizei documentaţiilor de solicitare a tarifelor de distribuţie transmise de operatorii de distribuţie concesionari, tarifele aprobate pentru anul 2019 înregistrează o creştere de 0,74% la nivelul întregii ţări, valoare care include însă şi rata inflaţiei de 3,82%.
„Menţionăm că impactul în factură la consumatorul casnic cu un consum mediu (100 kWh/ lună) este de circa 3,5 lei/an”, se mai precizează în comunicat.