Grupul Rompetrol, care operază cea mai mare rafinărie din România, îşi creşte continuu valoarea exporturilor, susţinute de reţeaua proprie de staţii pe care o are în zona Mării Negre.
Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC), cea mai importantă societate din grupul Rompetrol-KMGI, care opererază cele două rafinării ale grupului din România, Petromidia şi Vega, a înregistrat, în primele nouă luni ale anului exporturi de 1,4 miliarde de dolari, cu 66% peste volumul înregistrat în aceeaşi periopadă a anului trecut, potrivit datelor transmise de companie.
Cu acest volum, RRC continuă să fie cel mai mare exportator de produse petroliere al României, iar cele 1,4 miliarde de dolari raportate pentru primele nouă luni din 2017 sunt mai mari decât exporturile aferente întregului an 2017. Compania este în top cinci al celor mai mari exportatori ai României, indiferent de domeniul de activitate.
De altfel, în condiţiile în care beneficiază şi de avantajul propriei reţele de distribuţie în ţările din zona Mării Negre, Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, cu o capacitate de rafinare de peste 5 milioane de tone pe an, a ajuns să vândă mai mulţi carburanţi la export decât pe piaţa internă.
Astfel, după primele nouă luni ale anului, 51% din cantitatea de carburanţi vândută a mers la export (1,8 milioane de tone) şi doar 49% (1,7 milioane de tone) pe piaţa internă.
În total, de când a fost preluat de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunaiGas, în anul 2007, grupul Rompetrol a exportat produse petroliere de 16 miliarde de dolari, conform datelor trimise de companie la solicitarea noastră. Asta în condiţiile în care compania nu foloseşte petrol românesc, care este din ce în ce mai puţin şi nu mai ajunge nici pentru consumul intern al ţării, ci rafinează petrol adus din Kazahstan. Exporturile au crescut pe fondul investiţiilor în modernizare şi în creşterea capacităţii de rafinare a Petromidia.
Rompetrol deține și desfășoară operațiuni în domeniile rafinare, petrochimie, retail și trading pe 11 piețe. Rețeaua de distribuție carburanți cuprinde 1.100 puncte de alimentare în Georgia, Bulgaria, Moldova (este lider de piaţă) și România.
De asemenea, compania încă deţine 49% din Dyneff, o companie independentă cu o reţea de 100 de benzinării şi cu capacităţi de stocare de aproximativ 380.000 m3, activă în sudul Franţei şi nordul Spaniei.
În afara de carburanţii vânduţi prin propria reţea, Rompetrol mai vinde produse petroliere în Ucraina, Turcia, Liban, Serbia, Grecia, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Maroc, Croaţia, Egipt Compania mai vinde produse de nişă: sulf şi cocs, şi, dat fiind că deţine singura capacitate petrochimică din România, mai vinde şi polimeri.