Proaspăt lansată, piaţa de energie electrică pentru clienţii mari pare a fi cel puţin până acum, un eşec. Singurul consumator mare care a cerut să cumpere energie aici nu a găsit pe nimeni să-i vândă, pentru că preţurile din celelalte pieţe sunt mai mari decât ce era dispus să plătească, şi tot cresc.
Alro a iniţiat la 2 octombrie, pe piaţa clienţilor mari, o ofertă de cumpărare de energie electrică, în bandă, cu perioadă de livrare 1 ianuarie-31 decembrie 2019, potrivit unui anunţ de atunci al OPCOM, operatorul pieţei de energie electrică şi gaze. Era primul anunţ de pe piaţa clienţilor mari, o piaţă creată special pentru aceşti clienţi şi administrată de OPCOM.
Alro voia să cumpere energie prin şapte contracte, fiecare de câte 87 GWh, deci în total 613 GWh de energie electrică, cu livrare în bandă, la o putere medie orară de 10 MW, pentru tot anul următor.
Producătorul de aluminiu şi de produse procesate, care deţine două fabrici în România, la Slatina şi la Tulcea, oferea un „preţ de deschidere aferent primului an de livrare de 221 lei/MWh, care include tariful de injecţie în reţea”.
Alro a anunţat că plăteşte energia în avans cu o lună, şi nu solicita vânzătorului să constituie garanţii, dar cerea o scrisoare de garanţie bancară, în valoare de 10% din valoarea contractului, care să fie valabilă până la finalul lunii ianuarie a anului 2020.
Licitaţia a fost însă anulată, potrivit datelor OPCOM, iar motivul este că nu a venit nimeni pe această piaţă să vândă energie către Alro, cel mai mare consumator de electricitate din România. Iar Alro a fost singura companie care a lansat pe această piaţă dedicată clienţilor mari o ofertă de cumpărare.
Preţul de 221 de lei MWh, cu tariful de injecţie inclus (acesta din urmă este de 1,18 lei/MWh) era cel de pornire la licitaţia pentru energia livrată pentru următorul an, în bandă. Însă nimeni nu a dorit să înceapă negocierea de la acest preţ, în ciuda profilului de consum şi a garanţiei livrării unei cantităţi substanţiale.
Preţul de pe pieţele centralizate ale OPCOM, aferent tranzacţiilor din luna octombrie a fost mai mare decât ce oferea Alro, şi, cel mai probabil, aşteptările ca preţul să crească şi mai mult (creşte deja încontinuu din iulie) i-au făcut pe producători şi/sau furnizori/traderi, să nu vândă acum la acest preţ, ci să vrea să vândă în viitor, la un preţ mai mare.
Astfel, pe PCCB-LE (licitaţie extinsă), în octombrie, preţul mediu ponderat a fost de 298 de lei, în condiţiile în care în septembrie preţul fusese de 260 de lei.
Pe PCCB-NC (negociere continuă) preţul mediu ponderat a fost de 269 de lei în octombrie, în condiţiile în care în septembrie preţul fusese de 259 de lei.
Pe PCCB-OTC (negociere dublă continuă) preţul mediu ponderat a fost de 283 de lei în octombrie. În septembrie preţul fusese de 263 de lei.
Politica de capatai a Alro a fost si este in continuare aceea de a beneficia de avantaje sarjand pe dimeniune si importanta obiectivului, atitutine tipica de bully.
normal ca nu le da nimeni la 220 cand pretul pietei este +280