O reglementare a ANRE, aflată încă în stadiul de proiect, impune ca, în cazul în care extinderea reţelelor de distribuţie nu se justifică economic pentru firma de distribuţie, aceasta tot este obligată să facă lucrările dacă autoritatea locală o cere, dar o parte din cheltuieli va fi plătită de autoritatea locală şi de clienţi.
“S-a prevăzut posibilitatea de cofinanțare de către utilizatorii – persoane fizice și juridice care au solicitat racordarea la rețeaua electrică de interes public din zona în care autoritatea publică solicită dezvoltarea de rețea pentru electrificare sau pentru extinderea rețelei”, scrie în nota de fundamentare a proiectului de ordin care modifică reglementarea actuală.
Cât plăteşte distribuitorul şi cât clientul
“Astfel, operatorul trebuie să calculeze valoarea totală a lucrării și valoarea eficientă a acesteia, urmând a finanța lucrarea:
- integral, în cazul în care valoarea eficientă este mai mare de 80% din valoarea totală a investiției,
- exclusiv cota eficientă, în cazul în care valoarea eficientă se încadrează între 50% și 80% din valoarea totală a investiției,
- jumătate din valoarea totală a lucrării, în cazul în care valoarea eficientă este mai mică de 50% din valoarea totală a investiției”, scrie în metodologie.
“În cazurile în care operatorul nu este obligat să finanțeze integral lucrarea conform regulii de cofinanțare menționată mai sus, autoritatea publică, în comun cu utilizatorii care au solicitat racordarea la reţea, trebuie să asigure finanţarea lucrărilor cu diferența până la valoarea totală a acestora. Utilizatorii menționați sunt obligați să suporte cel puțin 20 % din cota de finanțare care revine în comun autoritații publice și utilizatorilor”, mai scrie în noua metodologie.
Există şi posibilitatea ca primăria şi viitori utilizatori ai reţelei să finanţeze în comun integral lucrarea, sau doar viitorii utilizatori să facă acest lucru. În acest ultim caz, viitorii clienţi vor deveni co-proprietari pe activele noi.
Iată ce scrie în noua metodologie:
“Atât autoritatea publică, cât și utilizatorii pot finanța integral investiția, cu posibilitatea de recuperare la finalizarea lucrărilor a cotei de cofinanțare care revenea operatorului conform prevederilor Metodologiei, prin preluarea de către operator a activelor rezultate, prin oricare dintre modalităţile prevăzute de Metodologia privind reglementarea conditiilor pentru preluarea de capacitati energetice de distributie a energiei electrice, aprobată prin Ordin ANRE.
În scopul participării la cofinanțare, utilizatorii devin parte a contractelor de finanțare și executare a lucrărilor, prin intermediul autorității publice sau prin reprezentant atunci când autoritatea publică nu participă la cofinanțare, membri în comisia comună care va stabili cota de proprietate asupra mijloacelor fixe, precum și proprietari ai mijloacelor fixe rezultate, cu aceleași drepturi și obligații prevăzute de Metodologie cu cele ale autorității locale.
După realizarea lucrărilor, se recalculează partea care revine fiecărei părți care participă la cofinanțare din valoarea finală a acestora, cu respectarea acelorași principii.
Cota de cofinanțare care revine în comun autorității locale și utilizatorilor poate fi suportată total de utilizatorii care au solicitat racordarea la rețea în zona de dezvoltare a rețelei, dacă aceștia doresc și solicită acest lucru.
Valoarea care revine fiecăruia dintre utilizatori din cota de cofinanțare în comun a acestora, indiferent dacă participă la cofinanțare în comun cu autoritatea locală sau participă fără autoritatea locală, se determină de operatorul de distribuție în funcție de punctul de racordare la rețea al fiecărui utilizator, pe baza modelului de calcul prevăzut de Metodologia de stabilire a compensaţiilor băneşti între utilizatorii racordaţi în etape diferite, prin instalaţie comună, la reţele electrice de interes public, aprobată de ANRE.
S-a inclus în anexa la Metodologie un model de calcul al eficienței lucrărilor, rezultat ca fiind necesar în urma constatării ANRE că operatorii iau în calcul ipoteze diferite privind costurile investiționale, unele nejustificate, care conduc la rezultate diferite.
Calculul de eficiență a lucrărilor se realizează având în vedere puterile aprobate sau în curs de aprobare pentru toți utilizatorii care urmează să fie racordați la rețeaua dezvoltată, atât casnici cât și noncasnici.”