Grupul KMG International (KMGI) a înregistrat în prima jumătate a acestui an rezultate financiare şi operaționale în creştere, acestea fiind susţinute în special de activităţile de rafinare şi trading cu produse petroliere. Rezultatul net a crescut de şase ori în primul semestru la 30,6 milioane de dolari, faţă de 5,2 milioane de dolari în primele şase luni din 2017.
Pe fondul unei creșteri cu 27% a cantităților de materii prime procesate și cu 80% a volumelor totale de produse comercializate în primul semestru, grupul a obținut un rezultat operațional EBITDA de 114,6 milioane USD, cu 60% peste cel atins în perioada similară a anului trecut.
În același timp, rezultatul net, susținut și de programele interne de optimizare și reducere a costurilor, s-a ridicat la 30,6 milioane USD, față de un nivel de 5,2 milioane USD consemnat în perioada ianuarie-iunie 2017, conform datelor comunicate de KMG International.
Cifra brută de afaceri a Grupului în S1 a fost de 6,67 miliarde USD, o creștere de 65% a indicatorului față de cel din S1 2017, în linie cu evoluția prețurilor la materia primă și produsele petroliere.
Contribuția Grupului la bugetul României din 2007 și până în prezent se ridică la peste 15,8 miliarde USD. In primul semestru al anului, KMGI a virat peste 930 milioane USD către bugetul de stat.
Rafinare și petrochimie
Unitățile de producție ale Grupului din România au prelucrat în S1 o cantitate totală de materie primă de 3,4 milioane tone (+27%), KMGI fiind cel mai mare rafinor intern (rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești) și unicul producător de polimeri, hexan sau bitum rutier.
În acest context, Rompetrol Rafinare – operatorul unităților de procesare a consemnat o majorare semnificativă a rezultatului operațional și a celui net, până la un nivel de 85,8 milioane USD și respectiv, 2,8 milioane USD.
Cea mai mare unitate de profil din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre – rafinăria Petromidia Năvodari, a reușit să obțină în primul semestru un nivel de 3,1 milioane de materii prime procesate, un record în istoria sa de aproape 40 de ani.
Aceasta a atins în luna mai un nivel record de țiței procesat de 15.650 tone/zi, cantitatea de materie primă procesată ajungând la o medie pentru primul semestru de 17.054 tone/zi. Rafinăria a înregistrat o creștere constantă a materiei prime prelucrate zilnic, de la o medie de 10.800 tone în 2007 la 11.000 în 2012, respectiv 16.763 tone anul trecut.
Rafinăria Petromidia a obținut în prima jumătate a anului circa 2,42 milioane tone carburanți, din care peste 64% au fost carburanții diesel și cel special pentru aviație – jet.
În același timp, rafinăria Vega Ploiești a prelucrat o cantitate totală de circa 194 mii tone, în creștere cu 28% față de perioada similară din 2017. În luna mai, unitatea a consemnat un record istoric al materiilor procesate de 42 mii tone, precum și un record de 13 kt pentru producția de bitum.
Unitatea din Ploiești funcționează în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia, care îi asigură integral materiile prime/semifabricate necesare obținerii de produse speciale cu o valoare adaugată ridicată (bitum, solvenți, hexan).
Gradul de utilizare a capacității de prelucrare în S1 s-a majorat cu 28% în cazul rafinăriei Petromidia (98,45%), respectiv cu peste 25% pentru Vega (117,53%).
Rezultatele financiare înregistrate de divizia de petrochimie în S1 au fost influențate de marjele reduse și volatilitatea ridicată ale prețurilor la materiilor prime și produse petrochimice. Producția totală de polimeri în S1 2018 s-a majorat cu 26% față de perioada ianuarie-iunie a anului trecut, până la un nivel de 81,6 mii tone.
Divizia a finalizat în S1 lucrările de revizie și testare a instalației de polietilene de înaltă densitate – HDPE (verificare/modernizare echipamente, avizări, etc) și și-a propus să o repornească în perioada următoare, în funcție de condițiile de piață.
Diviziile de rafinare şi petrochimie ale Grupului au reușit să își majoreze cu 34% cantitățile de produse petroliere livrate la export în prima jumătate a anului, valoarea acestora ridicându-se la peste 926 milioane USD (cu circa 80% peste indicatorul din S1 2017).
Retail și wholesale
În prima jumătate a anului, cererea internă și regională de carburanți a fost afectată atât de condițiile meteo severe din primul trimestru, cât și de cele economice generale (impactul evoluției interne și internaționale a prețurilor).
Grupul prin diviziile de retail din România, Bulgaria, Moldova și Georgia a obținut în S1 o creștere cu 5% a volumelor de carburanți comercializați, până la un nivel de aproximativ 1,5 milioane tone. Subsidiara din România și-a majorat cu 12% a cantităților de carburanți comercializați (inclusiv gaz petrolier lichefiat) față de nivelul de 950 mii tone în S1 2017.
Pe plan intern, vânzările totale de produse petroliere în prima jumatate a anului s-au ridicat la 1,4 milioane tone, cu circa 15% peste rezultatul obținut în perioada similară a anului trecut. Vânzările directe ale unităților de producție s-au majorat cu 37% până la un nivel de 372 mii tone, în contextul în care și divizia de petrochimie și-a imbunatatit în S1 2018 cu 26% cantitățile de polimeri livrați în România.
KMG International a continuat să își extindă rețeaua regională de distributie carburanți, ajungând la finele lunii iunie la un număr de 1.094 puncte (stații proprii, stații partener, stații expres, baze interne), în creștere cu 88 de unități față de iunie 2017.
În acest an, Grupul a introdus și în Georgia conceptul de baze interne (rezervoare de 20 metri cubi amplasate în incinta companiilor care dețin flote auto), având în prezent 14 unități. În aceeași perioadă, KMGI a deschis 3 noi stații în Republica Moldova și 2 în România (Bacău și Bragadiru), unde continuă programul de rebranding interior și exterior cu focus pe stațiile Expres, skidurile GPL și rețeaua Rompetrol Partener.
Pentru creșterea prezentei Rompetrol în Bulgaria, subsidiara locală a preluat în administrare 5 stații de carburanți în Sofia, Plovdiv, Plevna, Sevlievo şi în Borovo (regiunea Ruse). Acestea vor intra în perioada următoare întrun amplu program de modernizare și de alinere la standardele Rompetrol, contractul de închiriere fiind încheiat pe o perioada de 10 ani.
Trading și supply chain
KazMunayGas Trading – divizia de Trading a Grupului a consemnat în S1 un volum total al materiilor prime și produse petroliere tranzacționate de peste 11,5 milioane tone, în creștere cu 35% față de nivelul atins în S1 2017. Acestea au cuprins și materiile prime livrate pentru aprovizionarea unităților de producție ale Grupului, dar și transferul/vânzarea produselor petroliere către subsidiarele din regiune și parteneri externi.
Vânzările totale de produse petroliere la nivelul Grupului s-au ridicat în primul semestru la 4,45 milioane tone, din care 1,4 milioane tone în România, 830 mii tone în regiunea Mării Negre (inclusiv livrările către subsidiarele din Bulgaria, Moldova și Georgia), iar diferența de 2,2 milioane tone fiind livrate către alți parteneri externi prin KazMunayGas Trading.
KMGT este operator al volumelor de țiței produse de KazMunayGas pentru export. Astfel, KMGT efectuează livrări de țiței către rafinăria Petromidia și operațiuni de tranzacționare pentru vânzarea țițeiului pe piețele internaționale.
Tițeiul procesat de rafinăria Petromidia în S1 2018 a fost descărcat integral prin terminalul marin al Grupului situat la 8,8 kilometri în largul Mării Negre direct în parcul de rezervoare, produsele finite fiind livrate ulterior pe cale rutieră, feroviară și maritimă (portul Midia Năvodari).
Cantitățile totale de produse petroliere livrate în S1 2018 prin intermediul navelor, barjelor, vagoanelor și cisternelor din rafinăriile Petromidia și Vega s-au ridicat la peste 3,6 milioane de tone.
Numărul navelor operate în prima jumătate a acestui an de compania Midia Marine Terminal a fost de 301 nave și barje prin portul Midia, dar și 30 de tancuri petroliere prin terminalul marin.
În perioada 2009 – S1 2018, numărul navelor operate de compania Midia Marine Terminal s-a ridicat la 4.463 de nave și barje prin portul Midia, dar și 424 de tancuri petroliere prin terminalul marin. Cantitatea totală de materii prime livrate către rafinăria Petromidia în acest interval a fost de aproximativ 40 de milioane de tone.