Noua centrală termoelectrică a SNGN Romgaz de la Iernut, de 430 MW, a cărei construcţie costă 269 milioane de euro, fără TVA, va funcţiona cel puţin 30 de ani pe pieţele energetice din România şi va fi dată în folosinţă la începutul anului 2020, a anunţat conducerea termocentrale, citată de Agerpres.
„În primul rând noua investiţie este benefică pentru Romgaz, pentru că Romgaz are posibilitatea accesării pieţelor de energie electrică şi, totodată, această centrală este şi de importanţă strategică pentru sistemul energetic naţional. Este o centrală nouă, o centrală modernă, o centrală de reglaj, care va contribui la o mai bună stabilitate a sistemului energetic, cel puţin în zona Ardealului şi nu numai. Poate să aducă beneficii importante Romgaz şi, mai departe, Romgaz poate fi un jucător competitiv pe piaţa de electricitate din România şi chiar în zona ţărilor vecine. Termenul de finalizare stabilit cu consorţiul Duro Felguera Spania şi Romelectro România este 31 ianuarie 2020. Este cel mai important proiect al Romgaz atât din punct de vedere al valorii investiţiei, cât şi al complexităţii lucrărilor. Totuşi este o centrală modernă, prima pe bani publici ai ţării noastre. Noi considerăm că această centrală va funcţiona cel puţin 30 de ani pe pieţele energetice din România”, a declarat presei directorul Sucursalei de Producţie Energie Electrică Iernut a SNGN Romgaz, Dorel Călian.
Potrivit directorului general al Romgaz, Adrian Volintiru, în ceea ce priveşte viitoarea centrală de la Iernut, „va ieşi o construcţie frumoasă, utilă şi absolut necesară sistemului energetic românesc”, iar investiţiile Societăţii Naţionale a Gazelor Naturale Romgaz nu se vor opri aici.
Conducerea Romgaz a precizat că, în anul 2016, SNGN a desfăşurat o procedură de atribuire prin licitaţie deschisă în urma căreia a încheiat cu ofertantul câştigător, asocierea formată din Duro Felguera Spania şi Romelectro România, un contract de lucrări ce are ca obiectiv realizarea „la cheie” a proiectului de dezvoltare şi modernizarea termocentralei Iernut, respectiv proiectarea, livrarea echipamentelor, execuţia lucrărilor necesare şi punerea în funcţiune.
Valoarea investiţiei este de circa 269 milioane de euro, fără TVA; 75% din bani provin din fondul Romgaz iar 25% reprezintă finanţare nerambursabilă din Planul Naţional de Investiţii.
„Proiectul de la Iernut are o putere instalată de 430 MW, este un proiect important atât pentru Romgaz, cât şi pentru sistemul energetic naţional, venind cu un aport de putere într-o zonă deficitară a nord-vestului României. Este un proiect care în mare măsură înlocuieşte un echipament şi o centrală veche de peste 50 de ani cu o tehnologie foarte modernă. Din ultimii 5 ani s-au mai instalat 860 MW la Brazi şi o centrală mai mică la Oradea. Beneficiile pentru Romgaz, pe lângă faptul că adaugă valoare la gazele naturale extrase, este faptul că creşterea de randament de circa 20% bineînţeles că are rezultate concrete în ceea ce priveşte consumurile specifice şi, în primul şi în primul rând, emisiile cu efect de seră. Aş putea să spun că tradiţia energetică de la Iernut va fi continuată pentru următorii 30-40 de ani, ceea ce este un lucru foarte important, nu numai pentru Romgaz, ci şi pentru toată România”, a arătat Balazs Bela, managerul de proiect de la Iernut.
Termocentrala Iernut, construită în urmă cu 50 de ani, a trecut la data de 30 martie 2012 în proprietatea Romgaz, în contul datoriei de 150 de milioane de euro pe care compania Electrocentrale Bucureşti o avea către compania de gaz. Centrala utilizează drept combustibil gazele naturale, având şase grupuri şi o putere instalată totală de 800 MW, este încă în funcţiune şi va funcţiona în paralel cu noua centrală.
După preluarea Termocentralei Iernut, Romgaz a decis să îşi extindă activitatea şi în domeniul producerii de energie electrică. Astfel, şi-a propus eficientizarea activităţii prin realizarea unor investiţii pentru creşterea randamentului Centralei termoelectrice (CTE) Iernut la minimum 55%, dar, în acelaşi timp, şi încadrarea în cerinţele de mediu şi mărirea siguranţei de exploatare.
S-a decis dezvoltarea CTE Iernut din cadrul Sucursalei de Producţie Energie Electrică prin construcţia unei centrale termoelectrice noi, într-o variantă constructivă ciclu combinat cu turbine cu gaz, la o putere instalată de maximum 430 MW şi eficienţă electrică brută la sarcina nominală de peste 56%.
În cadrul vizitei de documentare organizată marţi de Romgaz pentru presă, s-a arătat că noua centrală, cu ciclu combinat gaze-abur, va fi formată din patru turbine cu gaz, patru cazane recuperatoare pentru producere abur, cu trei nivele de presiune şi două turbine cu abur.
Prin noua centrală, conducerea Romgaz susţine că eficienţa producerii energiei electrice va creşte la 56,42%, faţă de randamentul actual de circa 35% – 39%, va scădea consumul de combustibil gaze naturale şi implicit emisiile. În plus, se vor reduce costurile de producere a energiei electrice şi va creşte siguranţa în exploatare.