Enel investeşte 110 milioane de lei în reţelele de distribuţie din Banat

E-Distribuție Banat va acorda prin licitație publică deschisă, un contract de tip multi-servicii pentru lucrări de proiectare și realizare de rețele de medie și joasă tensiune, precum și pentru operațiuni de măsură și back-office în județele Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara, în valoare de până la 110 milioane de lei (aproximativ 23,7 milioane de euro), arată compania într-un comunicat.

Anunțul de participare pentru contractul cu durata de 3 ani a fost publicat pe platforma electronică de licitații publice, iar societățile interesate sunt invitate să depună oferte până la data de 4 octombrie 2018.

Contractul este împărțit în patru loturi, câte unul pentru fiecare județ. Astfel, pentru județul Timiș, valoarea maximă a lucrărilor de proiectare și execuție de instalații de medie și joasă tensiune, precum și de activități de măsură și back-office va fi de 37,29 milioane de lei, în timp ce pentru celelalte județe valoarea prevăzută este de 28,62 milioane de lei în Hunedoara, 24,54 milioane de lei la Arad și 19,53 milioane de lei în Caraș Severin.

Lucrările menţionate sunt parte a programului amplu de investiții realizat de companiile de distribuție ale Enel în România, care vizează asigurarea unui serviciu adecvat pentru consumatorii finali, îmbunătățirea calității și securității rețelei, respectând în același timp standardele companiei privind protecția mediului.

“Ca urmare a modernizării rețelelor, cele trei companii E-Distribuție – care acoperă regiunile Muntenia Sud, Banat și Dobrogea – sunt în topul celor mai performanți operatori de distribuție de energie electrică din România în privința calității serviciilor în ultimii ani. Conform raportărilor ANRE pe 2017, indicele SAIDI (durata medie a întreruperilor neplanificate in medie pe client) pentru E-Distribuție Muntenia a fost de 145 minute, cel mai performant din țară, media națională înregistrată fiind de circa 284 minute. E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Banat sunt de asemenea în topul celor mai performanţi operatori de distribuţie din România, cu SAIDI de 185 minute, respectiv 259 de minute” se arată în comunicat.

Enel este o companie energetică multinațională, activează în peste 30 de țări de pe cinci continente și are o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 88 GW. Enel distribuie electricitate și gaze naturale printr-o rețea de peste 2 milioane km, are peste 72 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu.

Prezent pe piața din România încă din 2005, Enel este, în acest moment, unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile. Enel are circa 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 2,8 milioane de clienți din trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *