Grupul Electrica, unul dintre cei mai mari furnizori şi distribuitori de energie electrică din România, a raportat un profit net de 210 milioane de lei, în creştere cu 2.467% faţă de cele 8 milioane de lei aferente primului semestru al anului trecut.
Electrica a raportat un profit net în creştere cu 2.467%, până la 210 milioane de lei, în condiţiile unei scăderi modeste a veniturilor, de doar 1%, pânla 2,65 miliarde de lei. Rezultatul a fost determinat de scăderea preţurilor la energia electrică achiziţionată
“In perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2018, cheltuiala cu energia electrica achizitionata a scazut cu 262,7 milioane RON, sau 17%, la 1.269 milioane RON, de la 1.531 milioane RON in perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2017. Aceasta scadere s-a datorat in principal faptului ca prima parte a anului 2017 a fost afectata de evenimentele nefavorabile de pe piata de energie, ce au generat preturi ale energiei electrice semnificativ mai mari comparativ cu S1 2018. Costul cu energia achizitionata pentru furnizare si echilibrare a scazut cu 210 milioane RON, sau 19%, la 867 milioane RON in primele sase luni din 2018, de la 1.077 milioane RON inregistrate in aceeasi perioada din 2017, efectul principal fiind normalizarea preturilor de achizitie a energiei electrice; din aceasta variatie, o scadere de 52 milioane RON este atribuibila modificarii standardelor de raportare. In ceea ce priveste segmentul de distributie, in perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2018, costul energiei electrice achizitionate pentru acoperirea pierderilor in retea a scazut cu 28 milioane RON, sau 9%, la 285 milioane RON, de la 313 milioane RON, evolutia fiind atribuibila in principal scaderii preturilor de achizitie a energiei electrice”, arata compania în raportul semestrial trimis Bursei de Valori Bucureşti.
Aceste scăderi de cheltuieli au permis grupului Electrica să fie profitabil, în condţiile în care afacerile au scăzut pe partea de furnizare, dar au crescut pe segmentul de distribuţie. Iată ce scrie în raportul companiei:
“Veniturile au inregistrat o scadere de 22 de milioane RON, sau 1%, fiind efectul net al urmatorilor factori principali:
– evolutia externa (din afara Grupului): vanzarile de energie electrica catre terti au crescut cu 105 milioane RON, fapt ce a avut un impact favorabil asupra veniturilor consolidate; –
cresterea cu 40 milioane RON a veniturilor din segmentului de distributie;
– scaderea cu 166 milioane RON a segmentului de furnizare, din care 52 milioane RON sunt atribuibile modificarii standardelor de raportare.
In perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2018, veniturile din segmentul de distributie de energie electrica au crescut cu 40 milioane RON, sau 3%, la 1.244 milioane RON de la 1.204 milioane RON in perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2017; desi cantitatea distribuita pe inalta tensiune a scazut cu 28%, evolutie ce a influentat chiar scaderea cantitatii totale distribuite, cresterile inregistrate pe medie si joasa tensiune cu 7,8%, respectiv 1,6% au generat un efect pozitiv per ansamblul veniturilor din distributie, compensand chiar reducerea tarifelor de distributie reglementate; cresterea veniturilor din energie reactiva a avut de asemenea un impact pozitiv asupra veniturilor. Veniturile din segmentul de distributie de energie sunt influentate de asemenea si de recunoasterea investitiilor in reteaua aflata in concesiune, in conformitate cu IFRIC 12.
In perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2018, veniturile din segmentul de furnizare de energie electrica au scazut cu 166 milioane RON, sau 8%, la 1.979 milioane RON de la 2.145 milioane RON in perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2017.
Variatia segmentului de furnizare este generata de doua elemente: furnizarea de energie, ce a avut un impact pozitiv asupra veniturilor segmentului, in principal datorita cresterii preturilor de vanzare cu 10,6%, ce acopera impactul generat de scaderea de cantitate furnizata cu 4,7%, in timp ce variatia veniturilor din activitatea de Parte Responsabila cu Echilibrarea (PRE) a avut o influenta negativa, in principal din cauza contabilizarii PRE incepand cu 1 ianuarie 2018 in conformitate cu IFRS 15, prin care se elimina veniturile din PRE si cheltuiala aferenta”.
Au crescut şi investiţiile în reţele dar a crescut şi volumul lucrărilor de reparaţii.
“In perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2018, cheltuielile cu constructia retelelor electrice in legatura cu contractele de concesiune au crescut cu 30,4 milioane RON, reprezentand 12%, la 289,5 milioane RON de la 259 milioane RON in perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2017. Aceasta crestere este datorata investitiilor realizate aferente Bazei de Active Reglementate.
In perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2018, cheltuielile cu reparatii, intretinere si materiale au crescut cu 12,5 milioane RON, sau 42%, la 42,3 milioane RON, de la 29,8 milioane RON in perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2017, avand in vedere procesul de reorganizare a activitatilor de mentenanta, investitii si proiectare ale Grupului pentru a sustine planul de investitii”, se arată în raportul companiei.
Grupul Electrica oferă servicii unui număr de peste 3,7 milioane de clienţi şi are o arie de cuprindere naţională – cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord (din cele opt ale României) şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra, dar statul este în continuare cel mai mare acţionar, cu 48%.