Transportatorul naţional de ţiţei şi produse petroliere Conpet a obţinut un profit net de 21,626 milioane lei în primul trimestru al acestui an, în scădere cu 39,54% faţă de rezultatul primelor şase luni ale anului trecut, de 35,767 milioane lei, potrivit Raportului trimestrial al companiei remis Bursei de la Bucureşti şi citat de Agerpres.
Comparativ cu semestrul I 2017, profitul din exploatare (EBIT) a înregistrat o scădere de 42,48%, la 23,255 milioane de lei. Veniturile totale ale companiei s-au redus cu 1,06%, la 202,35 milioane lei, iar cheltuielile toale au crescut cu 8,96%, la 176,726 milioane lei.
În perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2018, Conpet a realizat investiţii în valoare de 32,317 milioane lei milioane de lei, faţă de 14,719 milioane de lei în perioada similară a anului trecut.
„Programul de investiţii pentru anul 2018 a avut în vedere continuarea lucrărilor pentru reabilitarea conductelor magistrale pentru transport ţiţei şi gazolină, precum şi lucrări de investiţii asupra instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor aferente Sistemului Naţional de Transport al Petrolului”, se precizează în documentul remis BVB.
Activele totale au crescut cu 1% (7,217 milioane lei) faţă de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2017.
În perioada ianuarie – iunie 2018, din producţia indigenă transportată şi livrată de 1,758 milioane tone ţiţei, condensat şi gazolină, pe calea ferată s-au transportat 586.000 tone (33,33% din cantitatea totală transportată), din care direct la rafinării – 515.000 tone, (87,88% din cantitatea transportată pe CF), din rampa Bărbăteşti – 71.000 tone, (12,12% din cantitatea transportată pe CF).
Situaţia s-ar putea îmbunătăţi însă. Tarifele pentru activitatea de transport intern al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului prin Sistemul Naţional de Transport operat de Compet au urcat cu 5,8%, începând de la finalul lunii iunie, de la 79,75 lei/tonă la 84,37 lei/tonă (5,8%),în urma unei decizii a ANRM.Pentru activitatea de transport a produselor din import, s-a aprobat modificarea tranşelor de transport, respectiv a pragului de tarifare de la 100.000 tone/lună la 120.000 tone/lună, tarifele rămânând neschimbate pentru rafinăriile Arpechim şi Bazinul Ploieşti.
În ceea ce priveşte rafinăria Midia, în cazul ei tariful a crescut de la 8 lei/tonă la 27 lei/tonă pentru tranşa mai mică de 120.000 de tone/lună şi de la 7,33 lei/tonă la 24,74 lei/tonă pentru tranşa mai mare de 120.000 tone/lună.
Conpet oferă servicii specializate de transport petrolier prin conducte şi cu vagoane cisternă pe calea ferată (CF), asigurând aprovizionarea rafinăriilor cu ţiţei şi derivate ale acestuia din producţia internă şi din import.
Societatea operează o reţea de conducte cu o lungime de 3.800 km, care traversează 24 de judeţe ale ţării. Operaţiunile de transport sunt coordonate de la Dispeceratul Central.
Principalii parteneri de afaceri ai Conpet sunt OMV Petrom, Petrotel Lukoil şi Rompetrol Rafinare.
Capitalul social al Conpet este în valoare de 28,569 milioane de lei. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 58,71% din capital iar alţi acţionari – 41,28%.