Ministrul Energiei, Anton Anton, spune că în România doar unu la sută din energia consumată în domeniul transporturilor este regenerabilă, iar acest procent ”trage România în jos”, oricare ar fi ţinta stabilită la nivel european în privinţa folosirii energiei de acest tip. În acest context, ministrul spune că România are un număr prea mare de maşini vechi şi promite amenajarea, în următorii patru ani, a 200.000 de staţii de încărcare a autovehiculelor electrice, potrivit News.ro.
Ministrul Energiei, Anton Anton, a afirmat joi, la Sinaia, unde a participat la Energy Strategy Summit 2018, că doar un procent din energia consumată de ţara noastră în domeniul transporturilor este energie regenerabilă, iar această cifră ”trage în jos” România.
”Oricât ne-am strădui să facem energie curată, dacă nu ne batem cu transprotul, dacă nu ne ocupăm de transport (…) dacă avem 1 la sută, 1 la sută ăsta ne trage în jos oricât s-ar pune ţinta europeană” a afirmat Anton Anton.
În acest context, ministrul Energiei a arătat că ”trecerea de la 1 la sută la 20-40 la sută la transporturi însemană foarte mulţi bani pe care România în minutul ăsta nu-i are”.
Anton Anton spune, însă, că şansele ca acest procent să crească sunt ”foarte mari”.
„Doar 1% din energia consumată în trasporturi e regenerabilă şi asta tage România înapoi. Şansele să creştem sunt foarte mari: accesăm fonduri europene, există într-o strategie naţională o cifră enormă de staţii de încărcare pentru maşini electrice. Cred că oferim cele mai mari facilităţi pentru maşină electrică: 10.000 de euro. Facilitatea asta e mai mare decât în orice altă ţară în Europa” a spus ministrul Energiei.
Acesta a adăugat că în România vor fi amenajate 200.000 de staţii de încărcare a autovehiculelor electrice în următorii 4 ani de zile.
Anton Anton a precizat, însă, că unul dintre motivele pentru care România are probleme legate de folosirea energiei curate în transporturi îl reprezintă numărul mare de autovehicule vechi care circulă în ţara noastră.
„Transport înseamnă autobuze electrice, tramvaie, troleibuze, cale ferată, reducerea maşinilor diesel şi poluante. Avem maşini multe mai vechi de 10 ani care circulă în România. Alea trebuie reduse” a explicat ministrul Energiei.
Acesta a adăugat că România trebuie să creeze infrastructura necesară alimentării, dar trebuie să se ocupăm şi de o ”conversie a maşinilor de la motorină şi benzină la hibrid sau electrice”.
Întrebat dacă Guvernul are vreun proiect care să vizeze interzicerea sau limitarea cumpărării maşinilor vechi care poluează, Anton Anton a răspuns: ”Eu nu ştiu să aibă vreun proiect din ăsta şi întrebarea asta i-o adresaţi doamnei Gavrilescu, ministrul Mediului”.
Ministrul Energiei a afirmat, de asemeena, că România foloseşte foarte puţină energie provenită din utilizarea biomasei, el acuzând că nu există o strategie coerentă de dezvoltare în această privinţă.
„La noi în ţară biomasa e foarte lăsată deoparte. Ne bazăm pe faptul că lumea taie lemne şi se încălzeşte cu lemne şi de acolo avem un procent substanţial în partea de încălzire-răcire, dar nu avem niciun fel de strategie coerentă de introducere şi de dezvoltare a energiei termice produse cu biomasă. Câte oraşe sunt încălzite cu biomasă? Două. Poate că mai există bucăţi prin alte părţi, încercări, dar nu e suficient şi nu-i normal” a spus Anton Anton.
El a afirmat că una dintre strategiile avute în vedere este conversia centralelor de pe cărbune pe gaze până în anul 2040.