E-nergia.ro vă arată câţi bani a încasat statul din redevenţele pe ţiţei şi gaze anul trecut și vă prezintă lista completă a firmelor şi sumele plătite, pe baza datelor comunicate de Agenția Națională de Resurse Minerale.
Statul român a încasat, anul trecut, 819 milioane de lei(circa 200 de milioane de euro) din redevenţele plătite de producătorii de ţiţei şi gaze din România, potrivit datelor primite de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale. Puţin peste 600 de milioane de lei (aproximativ 150 de milioane de euro) au venit de la Petrom, care este producător al ambelor hidrocarburi. Alte 209 milioane de lei (45 de milioane de euro) au fost plătite de Romgaz, în timp ce restul de 5 milioane de euro au venit de la micii producători.
Sectorul extracţiei de ţiţei a adus la stat 387 de milioane de lei aproape tot venind de la Petrom. Mai mulţi bani, 431 milioane lei, au venit din sectorul exploatării de gaze. Mare parte din sumele colectate au provenit, în proporţii aproape egale, de la Romgaz şi Petrom: 210 milioane lei respectiv 216 milioane lei. De remarcat că Petrom a plătit mai mult decât Romgaz deşi datele publicate de Agenţia de Reglementare în Energie arată că producţia locală de gaze din 2010 – circa 10,5 miliarde de metri cubi a fost acoperită în proporţie de 51% de Romgaz şi doar 45% de Petrom, restul revenind micilor producători.
Anul trecut Petrom a realizat un profit net de circa 500 de milioane de euro, mai mare de 2,6 ori faţă de anul trecedent pe fondul creşterii susţinute a preţului la petrol şi gaze. În aceeaşi perioadă Romgaz a înregistrat un profit de 121 de milioane de euro mai mic cu 12% faţă de 2009.
În afară de cele două mari companii menţionate care au contribuit, în cea mai mare măsură, la suma
colectată din redevenţe, bani relativ mulţi s-au mai luat de la Amromco Energy şi Aurelian Oil&Gas , 4,7 respectiv 0,6 milioane lei ambele fiind companii producătoare de gaze şi de la Lotus Petrol, 0,1 milioane lei companie exploatatoare de ţiţei.
Toate firmele care aveau obligaţii de plată către stat pentru că exploatează petrol ori gaze şi-au achitat integral sumele aferente anului 2010.
Vezi mai jos lista firmelor şi redevenţele plătite
OPERATOR ECONOMIC | SUBSTANŢA | REDEVENŢA (LEI) |
S.C.PETROM S.A. BUCUREŞTI | ŢIŢEI | 387.095.727,00 |
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. | CONDENSAT | 105.413,84 |
S.C. MIHOC OIL S.R.L. | ŢIŢEI | 13.067,37 |
S.C. LOTUS PETROL S.R.L. | ȚIȚEI+CONDENSAT | 159.793,40 |
S.C. FORAJ SONDE S.A. VIDELE | ȚIȚEI | 8.818,39 |
S.C. FORAJ SONDE S.A. CRAIOVA | CONDENSAT | 6.435,69 |
S.C. EXPERT PETROLEUM S.R.L. | ȚIȚEI | 2.011,94 |
T O T A L | 387.391.267,63 | |
OPERATOR ECONOMIC | SUBSTANŢA | REDEVENŢA (LEI) |
S.C. PETROM S.A. BUCUREŞTI | GAZE NATURALE | 216.273.750,00 |
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. | GAZE NATURALE | 209.667.351,01 |
AMROMCO ENERGY S.R.L. | GAZE NATURALE | 4.783.034,02 |
WINTERSHALL HOLDING S.A. | GAZE NATURALE | 93.733,02 |
S.C. LOTUS PETROL S.R.L. | GAZE NATURALE | 224.894,21 |
S.C. MIHOC OIL S.R.L. | GAZE NATURALE | 1.509,81 |
S.C. AURELIAN OIL GAZ S.R.L. | GAZE NATURALE | 583.854,81 |
S.C. FORAJ SONDE S.A. CRAIOVA | GAZE NATURALE | 69.690,37 |
T O T A L | 431.697.817,25 |