Corina Popescu, directorul general al Transelectrica, operatorul Sistemului Energetic Naţional, a fost schimbată din funcţie, potrivit unor surse din secorul energetic.
Pentru postul de director general al Transelectrica ar urma să fie propus Adrian Constantin Rusu, directator de operaţiuni şi mentenanţă în cadrul companiei.
Infomatia a fost ulterior transmisă de companie Bursei de Valori București.
„Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” SA informeaza actionarii si investitorii ca, prin Decizia 38 din data de 04 mai 2018, Consiliul de Supraveghere atribuie functia de Presedinte al Directoratului, denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer – „CEO” – al Societatii al Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA, incepand cu data de 07 mai 2018, domnului Rusu Adrian-Constantin.
Incepand cu data de 07 mai 2018, inceteaza functia de Presedinte al Directoratului, denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer – „CEO” – al Societatii al Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA a doamnei Popescu Georgeta-Corina”, se arată în comunicatul Transelectrica.