În momentul în care, dacă vor fi scoase, gazele din Marea Neagră vor ajunge la ţărm, tot mai mult gaz rusesc şi caspic va fi pompat spre Europa. Pe lângă faptul că vine târziu pe piaţă, pentru că ceilalţi se mişcă mai repede decât noi, e prea mult ca să fie consumat în ţară, iar conectarea la piaţa vestică, oricum obstrucţionată de Ungaria, este şi ea întârziată.
Turk Stream
Zilele trecute, un nou proiect al gigantului rus Gazprom care vizează Europa a marcat o piatră de hotar. Grupul rus a anunţat că a finalizat secţiunea subacvatică a primei conducte din cadrul proiectului TurkStream, care va face legătura între Rusia şi Turcia, via Marea Neagră. La nici un an de zile de la debutul proiectului – construcţia a început pe 7 mai anul trecut, a fost aşternută pe fundul Mării Negre o conductă de peste 1.100 km, între nord estul şi sud-vestul ei. Ritmul în care s-a finalizat subtraversarea a fost de-a dreptul infernal: au fost puşi nu mai puţin de 4 kilometri de ţeavă în fiecare zi, în medie.
Aceasta este una dintre cele două conducte pe care le presupune proiectul Turk Stream, prin care gazul rusesc va ajunge în Turcia, şi, apoi, în Europa. Fiecare dintre ele va avea o capacitate de transport de 15,7 miliarde de metri cubi pe an. Deci, adunat, de aproape trei ori mai mare decât tot consumul de gaze al României. Construcţia celei de-a doua conducte este estimată să înceapă în trimestrul trei al acestui an, iar gazoductul, în care se vor fi inverstit în total şapte miliarde de dolari, va deveni operaţional anul viitor.
Nord Stream 2
Iar Turk Stream nu este singurul proiect mare al Gazprom. Mai cunoscut şi mai mare decât el este Nord Stream 2, care va dubla capacitatea de transport al gazelor naturale ruseşti spre Europa, via Marea Baltică.
Proiectul conductei de 9,5 miliarde de dolari, care va putea transporta 55 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, între Rusia şi Germania, este deja susţinut de unele ţări europene şi beneficiază de implicarea unor mari grupuri energetice occidentale ca Engie, Royal Dutch Shell sau OMV. Gazprom estimează că această a doua conductă, care practic va dubla, până la 110 miliarde de metri cubi de gaze, capacitatea de transport (Nord Stream 1 este funcţional din 2011) va fi operaţional la finalul anului viitor, în ciuda sancţiunilor economice la care Rusia este supusă de Uniunea Europeană.
Prin aceste două proiecte, ruşii vor să asigure aprovizionarea cu gaze naturale, la volume din ce în ce mai mari, a Europei, evitând Ucraina. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina (spre vest şi spre sud), ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, şi gazoductul Nord Stream.
Pare că scopul strategic este scoaterea Ucrainei, ţară cu care Gazprom are de ani de zile diferende comerciale, de pe harta tranzitului. După finalizarea Turk Stream şi a Nord Stream 2, cantitatea de gaze care ar urma să mai tranziteze Ucraina va scădea de până la zece ori.
„Noi nu spunem că tot tranzitul prin teritoriul Ucrainei va fi sistat. Pentru că există țări vecine, există regiuni care sunt la granița cu Ucraina in partea Europei și, fără îndoială, aprovizionarea acestor regiuni ale Europei va fi efectuata prin teritoriul Ucrainei. Este o altă chestiune că aceste volume vor fi, fără îndoială, mai puțin importante. Pot fi de aproximativ 10-15 miliarde metri cubi de gaz pe an”, spunea şeful Gazprom, Alexey Miller, chiar luna trecută.
Anul trecut, prin Ucraina au trecut 93 de miliarde de metri cubi de gaze ruseşti spre Europa.
Iar ruşii vor, fie prin Ucraina fie prin noile gazoducte, vor să vândă cât mai multă energie Europei. Anul trecut, producţia de petrol şi gaze a Rusiei a consemnat cele mai mari niveluri din istorie. Referindu-ne doar la gaze, producţia a fost de 690 de miliarde de metri cubi.
Citeşte şi:
Dependenţi de robinetul ruşilor: Gazprom şi-a majorat la un nivel record cota în Europa şi a depăşit o treime din piaţă
Şi tot anul trecut, şi livrările de gaze către Europa au crescut până la cele mai mari niveluri din istorie. În 2017, exporturile de gaze ale Gazprom spre Europa şi Turcia au crescut cu 8,1%, la cifra record de 194 de miliarde de metri cubi, în pofida eforturilor Europei de a-şi reduce dependenţa faţă de furnizările de energie din Rusia.
TANAP-TAP. Coridorul sudic
Dincolo de proiectele Gazprom, relevant pentru noi este şi Coridorul Sudic al Gazelor, mai precis conducta TAP-Trans Adriatic Pipeline, un gazoduct de 870 km care au urma să transporte spre Europa 10 miliarde de metri cubi de gaze.
El ar urma să ajungă în Italia, prin Marea Adriatică, Albania, nordul Greciei şi Turcia, transportând spre Europa gazele din imensul zăcământ Shah Deniz din Azerbaijan. Sunt implicate în proiect BP, Snam, Axpo şi Socar.
Construcţia a început în 2016 iar în luna februarie a acestui an conducta era gata în proporţie de două treimi. Primele gaze azere ar urma să ajungă în Europa în anul 2020. TAP va pleca din vestul Turciei, iar conexiunea spre est, până în Azerbaijan, se va face ptrin conducta TANAP, care va fi gata în această vară (16 miliarde de metri cubi capacitate iniţială de transport, cu posibilitatea de a ajunge până la 32 de miliarde în anul 2026).
Valoarea totală a proiectului este de 40 de miliarde de euro iar Coridorul Sudic al Gazelor este susţinut de Uniunea Europeană.
În aceste condiţii, în care Europa va primi tot mai mult gaz (nu punem la socoteală importurile de LNG, deşi, şi aici, a fost consemnată anul trecut o premieră istorică-prima livrare de gaz lichefiat din SUA în Estul Europei, în Polonia, urmată de semnarea unui contract pe cinci ani) nu putem decât să ne întrebăm ce se va întâmpla cu gazele ce vor fi extrase din Marea Neagră românească, proiect care, deşi declarativ este susţinut politic la noi, pare ca se mişcă extrem de greu.
Ce se întâmplă cu gazele de la noi
În zona continentală a Mării Negre se derulează două proiecte de anvergură. Primul, în zona de apă adâncă, derulat de Exxon şi OMV Petrom, unde s-au descoperit reserve potenţiale de gaze de până la 84 de miliarde de metri cubi, iar al doilea, derulat de fondul de investiţii american Carlyle, prin Black Sea Oil and Gas, în zona de apă mică, are un potenţial cuprins între 10 şi 20 de miliarde de metri cubi. În acest al doilea caz primele gaze vor ajunge la ţărm anul viitor, în timp ce, în primul caz, Exxon şi Petrom vor anunţa în acest an dacă vor lua decizia exploatării comerciale. În caz pozitiv, gazele vor ajunge la ţărm în anul 2020.
„Când vor funcţiona la maximum, vor fi 9-10 miliarde de metri cubi de gaze pe an care vor veni din Marea Neagră, timp de 20 de ani, care vor aduce statului român redevenţe de 2,8 miliarde de euro în 20 de ani. (…) Există circa 200 de miliarde de metri cubi rezerve în Marea Neagră doar pe ceea ce s-a săpat, adică perimetrele deţinute de Lukoil, ExxonMobil şi OMV Petrom, respectiv Black Sea Oil and Gas”, spunea recent Sorin Gal, director general în cadrul Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM) ANRM.
Citeşte şi:
Marea Neagră românească are rezerve de 200 de miliarde de metri cubi de gaze
Însă, mai este nevoie de multe din partea Guvernului. Legea offshore, o reglementare care adună toate prevederile legale pentru proiectele din Marea Neagră, nu este încă aprobată, OUG 64, care modifică legea energiei şi gazelor şi care ar putea în final aduce constrângeri care vor face proiectele nefezabile (obligativitatea de a vinde tot gazul pe bursa din România, de exemplu) este la rândul ei în dezbatere, iar mai mulţi politicieni ar dori o taxare suplimentară a companiilor care extrag gaze din mare.
Citeşte şi:
Încă un impediment pentru gazele din Marea Neagră: viitoarea taxă pe export apare în strategia Ministerului Finanţelor
În plus de aceasta, Transgaz, operatorul naţional al reţelei de conducte estimează că abia în 2020 va fi gata secţiunea de conductă care să lege ţărmul Mării Negre de sistemul naţional de transport (la Podişor, nu de conductele de tranzit care traversează Dobrogea de la Nord la Sud) prin care gazele să poată fi vândute pe piaţa occidentală.
În plus proiectul european al gazoductului BRUA, (Bulgaria, România, Ungaria, Austria) pare că se va opri în Ungaria, deşi trebuia continuat până la hub-ul de la Baumgarten (Austria), potrivit ultimelor anunţuri ale guvernului de la Budapesta.
Citeşte şi:
Statul garantează petroliştilor din Marea Neagră că nu va pune niciodată alte taxe pe lângă redevenţă, altfel dă banii înapoi. Îi obligă însă să lucreze cu români
Aşadar, în condiţiile în care în Europa va fi din ce în ce mai mult gaz, rusesc sau caspic, în condiţiile în care cardul final de reglementare de la noi este încă departe de a fi finalizat, în condiţiile în care noile conexiuni cu reţeaua europeană sunt întârziate, se pune întrebarea ce se va întâmpla cu gazele din Marea Neagră, dacă se vor şi scoate? Mai ales că România nu îl poate consuma decât într-o mică măsură.
Dincolo de răspunsurile certe, se prefigurează o realitate: cel puţin o parte din ele va ajunge în Estul continentului, lucru recunoscut chiar şi de oficialii OMV.
„Nu ne amuză deloc faptul că acum conducta BRUA se opreşte în Ungaria. Este acum în discuţie atragerea Slovaciei în proiect, dar nu este o variantă care să ne convină pentru că asta înseamnă costuri suplimentare pentru clienţii noştri. Din această cauză, traseul nu este conexiunea ideală. Ideea este că nu tot gazul trebuie să se ducă spre Vest”, spunea recent Manfred Leitner, downstream executive board member în cadrul grupului OMV.
Or estul continentului, adică Ucraina sau Moldova, înseamnă pieţe cu risc mai mare şi, chiar şi cu acest risc, cât gaz de la noi vor putea absorbi aceste pieţe, la ce preţ, şi ce se va întâmpla cu restul, în condiţiile în care tot mai mult gaz vine în Europa?
Şi vine mai repede decât cel din Marea Neagră.
