Industria auto germană trebuie să investească semnificativ în dezvoltarea maşinilor electrice şi a facilităţilor de producţie pentru baterii în Europa, pentru a face faţă concurenţei pe plan global, a afirmat ministrul Economiei, Peter Altmaier, într-un interviu apărut luni în publicaţia Bild, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Producătorii auto trebuie să investească peste zece miliarde de euro în dezvoltarea maşinilor electrice, a explicat Altmaier, adăugând că nu înţelege de ce companiile au ezitat atâta timp.
De asemenea, sunt necesare investiţii în producţia de baterii, ţinând cont că aşteptata cerere pentru milioane de baterii care vor echipa vehiculele electrice ar putea ajuta producătorii auto să obţină câştiguri semnificative, a apreciat oficialul german.
Acesta a adăugat: ‘Altfel, va trebui să acceptăm că o mare parte din valoarea adăugată va fi produsă în Asia sau SUA, în loc să fie aici, la noi’.
Industria auto germană, unde lucrează aproximativ 800.000 de angajaţi, este afectată de reacţia negativă faţă de automobilele echipate cu motoare diesel după ce, în luna septembrie 2015, Volkswagen a recunoscut că a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante. Acest scandal s-a extins la nivelul întregii industrii şi a stimulat în alte ţări investiţiile în vehiculele electrice.
Pentru a reduce nivelul poluării şi a evita interzicerea totală a vehiculelor diesel, Volkswagen, Daimler şi alţi producători auto şi-au accelerat eforturile de dezvoltare a maşinilor electrice.
Noua coaliţie aflată la guvernare în Germania intenţionează să reducă povara fiscală cu care se confruntă proprietarii de vehicule electrice, furnizând cel puţin 100.000 de puncte de reîncărcare suplimentare în ţară şi acordând subvenţii în domeniul car-sharing pentru un transport mai puţin poluant.
De asemenea, există planuri de a furniza finanţare pentru cercetări în domeniul vehiculelor autonome şi pentru a sprijini înfiinţarea unei facilităţi de producţie a bateriilor în Germania, cea mai mare piaţă auto din Europa.
Producătorii auto trebuie să dezvolte un model care să aibă cel puţin caracteristicile Tesla, dar să coste mai puţin, şi ar trebui să-şi concentreze eforturile pentru dezvoltarea unei platforme IT dedicată maşinilor fără şofer, care să fie cea mai bună din lume, a declarat Altmaier.
Acesta a adăugat: ‘Prima maşină sigură fără şofer ar trebui să opereze cu tehnologie germană’.
De asemenea, companiile germane ar trebui să colaboreze cu alte firme europene pentru a dezvolta o facilitate de producţie a bateriilor în Europa, a afirmat ministrul Economiei.