Hidrocentrala Tarniţa, proiect blocat pentru că nu este fezabil economic, primul despre care a vorbit noul ministru al Energiei

Chiar înainte de a deveni ministru, noul titular de la Energie vorbit, încă de la audierile din Parlament că „se va bate” pentru hidrocentrala cu aumularare prin pompaj de la Tarniţa, care ar aduce României nişte „avantaje certe”. Investiţia a fost considerată însă extrem de costisitoare în anii care au trecut, şi tocmai de aceea a fost trasă pe linie moartă, în condiţiile în care centralele de acest tip care există deja nu pot genera profit.

Iată integral declaraţia noului ministru Anton Anton pe această temă:

‘Încep cu o afirmaţie tehnică, până astăzi nu avem alt sistem de acumulare a energiei decât acumularea prin pompaj. Deci primul lucru pe care trebuie să-l spun este că mă voi bate pentru sistemul Tarniţa, care aduce nişte avantaje certe. Nu numai naţionale, ci şi cel puţin regionale. Nimeni din jurul nostru nu este în stare să acumuleze energie. Şi astăzi ne batem din ce în ce mai mult să avem energie din resurse regenerabile. Foarte bine. Numai că aia vine când bate vântul şi când este soare, nu când aprinde cetăţeanul becul. Nu când consumatorul are nevoie de această energie. Şi pentru chestia asta am nevoie de un sistem de acumulare. (…) În afară de Tarniţa mai există nişte hidrocentrale care trebuie puse în funcţiune cât se poate de repede şi să vedem care este modalitatea de a construi noi centrale. În prezent, circa 40% din potenţial energetic este acoperit de hidrocentrale, deci mai avem ceva loc. În plus, cred că este nevoie de reabilitarea turbinelor, adaptarea lor la noile condiţii pentru că astăzi vârful se acoperă numai cu centrale hidro, pentru că nu am făcut nimic altceva. La hidro am nevoie de cercetare, dezvoltare şi reproiectare a agregatelor hidraulice’, a explicat Anton.

Despre ce este vorba la Tarniţa şi de ce nu este rentabil

Proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti este situat la 30 de kilometri de Cluj -Napoca, pe Someş. A fost gândit iniţial în 1979, şi presupune o hidrocentrală de 1.000 MW cu pompe, care în vîrf de consum să producă energie, iar în gol, să o consume, pompând înapoi apa în lac. Prin acest sistem se echilibrează sistemul energetic, mai ales în condiţiile în care în viitor vor apărea capacităţi de generare care funcţionează preponderant în bandă, cum este cazul aşteptatelor reactoare 3 şi 4 de la Cernavodă.

Proiectul a început să fie considerat prioritar de la jumătatea deceniului trecut, şi a fost creată o companie de proiect. Construcţia hidrotehnică ce urma să fie realizată pe 200 de hectare ar fi trebuit făcută în sistem de parteneriat public-privat, dat fiind costul enorm: 1,2 miliarde de euro. S-a constituit şi o companie de proiect, Hidro Tarniţa, la capitalul căreia au contribuit mai multe companii energetice de stat, s-au cheltuit câteva milioane de euro pe studii de fezabilitate, iar singurii interesaţi de proiect au fost, la un moment dat, chinezii de la Sinohydro. Ulterior, lucrurile nu au mai avansat, iar finanţarea a fost supendată de guvernul tehnocrat. În luna noiembrie a anului trecut, fostul ministru al Energiei, Toma Petcu, a spus că va rescrie acest proiect, care ar urma să fie realizat tot în regim de parteneriat public-privat. Însă nu s-a întâmplat nimic.

Există însă un precedent, care nu este deloc favorabil. În România mai există hidrocentrale care să funcţioneze în sistem reversibil pompă-turbină.

Prima amenajare hidroenergetică cu acumulare prin pompaj din România, care cuprinde cascada de hidrocentrale de pe râul Oltul Inferios de la Ipoteşti, Drăgăneşti, Frunzaru, Rusăneşti şi Izbiceni, au fost pusă în funcţiune în 2014, după investiţii de 400 de milioane de euro, în condiţiile în care estimarea initial era de 140 de milioane de euro. A fost o premieră tehnică pentru România, fiind primele hidroagregate din ţară reversibile. Ele asigură o putere disponibilă de 285 MW în regim de turbină şi 200 MW în regim de pompaj.

Dar centralele nu sunt rentabile, sau nu la nişte preţuri rezonabile ale energiei din piaţă, deci cel mai probabil ar fi vorba despre un mecanism de susţinere pentru proiectul de la Tarniţa, dacă acesta se va face.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica de la acea dată, Remus Borza,a abordat chestiunea rentabilităţii investiţiei pentru obţinerea energiei electrice prin pompaj, arătând că nu este o investiţie rentabilă şi experienţa funcţionării acestor centrale hidroelectrice de pe Oltul inferior în regim de pompaj va fi utilă în analizarea oportunităţii unei investiţii în construcţia unei centrale la Tarniţa – Lăpuşteşti.

„Dacă e rentabilă o astfel de activitate? Noi ne-am făcut nişte socoteli. Eu vă spun că nu. Avem un preţ de cost de 450 lei pe MW. E enorm, (…) doar amortismenul pe un ciclu optim de exploatare de 22 de ani, asta înseamnă din capul locului 200 lei amortismentul pe MW”, a subliniat Borza.

„Transferăm o pierdere din buzunarul stâng al statului în buzunarul drept al statului’, a mai declarat Remus Borza”, cu acea ocazie.