O subsidiară a China National Petroleum Company (CNPC), a patra cea mai mare companie din lume, deţinută de statul chinez, a intrat în România. CNPC devine a doua mare companie petrolieră chineză activă în România, după CEFC, care va achiziţiona grupul Rompetrol.
Societatea BGP Inc, China National Petroleum Corporation Hebei Sucursala Bucureşti a fost înregistrată la Registrul Comerţului, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial din data de 19 ianuarie. Compania a depus cerere de înmatriculare în România în data de 14 decembrie.
Împuternicitul companiei este Guo Zhengfei, cu domiciliul în China.
BGP, parte a China National Petroleum Corporation, este o companie specializată în geologie şi furnizează utilaje, servicii şi echipamente pentru industria de petrol şi gaze către 200 de clienţi din 53 de ţări. Compania a fost fondată în 1961 în China. Compania oferă servicii de geologie şi fizica pământului onshore şi offshore, inclusiv servicii de IT , ERP, sisteme software de cercetare şi dezvoltare, servicii de implementare a proiectelor, integrare sisteme, servicii digitale şi de centre de date pentru indusitra petrolieră. Compania produce de asemenea echipamente pentru industria petrolieră, inclusiv utilaje de expertiză geologică şi prospecţiuni.
Potrivit ediţiei din acest an a Fortune Global 500, conglomeratul China National Petroleum Company, deţinut de statul chinez, este a patra companie din lume, cu venituri de peste 260 de miliarde de dolari în 2017. Compania are active de peste 580 de miliarde de dolari, 1,5 milioane de angajaţi şi este un grup integrat, cu activităţi în sectorul de petrol şi gaze. De exemplu, una din subsidiarele sale este mult mai cunoascuta PetroChina.
Nu este prima compania chineză de anvergură care va intra pe piaţa românească.
Compania chineză China Energy, membră a grupului CEFC, unul din vârfurile de lance ale extinderii chineze prin achiziţii de companii în Europa, urmează să finalizeze preluarea, de la compania de stat KazMunayGas din Kazahstan, a pachetului majoritar de acţiuni la KMG International, fostul Rompetrol Group, care va fi deţinut astfel de o companie mixtă cu acţionariat 51% chinez şi 49% kazah.
CEFC va controla, astfel, în urma unei tranzacţii de 681 milioane de dolari, cea mai mare rafinărie din România, al doilea cel mai mare lanţ de benzinării şi activităţile de trading ale fostului Rompetrol. Pentru context, tot CEFC a preluat, anul trecut, o participaţie de 14,16% la Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia, şi a încheiat un deal prin care compania rusească le va furniza chinezilor 60 de milioane de tone de ţiţei în următorii cinci ani. Acţiunile au fost cumpărate, cu 9 miliarde de dolari, de la grupul elveţian Glencore, cel mai mare trader de materii prime din lume, şi fondul suveran din Qatar.
De asemenea, CEFC a lansat, recent, împreună cu fondul ceh de investiţii Penta, o ofertă pentru preluarea, de la gigantul american Time Warner, a lanţului de televiziuni CME, care deţine şi PRO TV, cel mai mare post de televiziune din România.
Prima publicaţie care a publicat anunţul a fost cotidianul Libertatea.
Ştirea se actualizează