Statul asiatic produce din ce în ce mai mult petrol, iar cea mai mare parte din el ajunge pe coasta estică a Mării Negre. Doar o mică parte din el ajunge în România, la rafinăria Petromidia, pentru că România a pierdut mare parte din capacitatea de rafinare pe care o avea în trecut, şi nu a fost în stare nici săp construiască o conductă spre vestul Europei, ca să încaseze măcar taxe de tranzit
Producţia de ţiţei a Kazahstanului va creşte şi în acest an, potrivit declaraţiilor oficialilor statului asiatic, după creşterile susţinute din ultimii ani. Ţara din zona caspică, unul dintre cei mai mari producători de ţiţei din această zonă şi a 15-a din lume, va produce în acest an 87 de milioane de tone de ţiţei şi concentrat, în creştere cu 1% faţă de cele 86,2 milioane de tone produse anul trecut, potrivit declaraţiilor ministrului energiei de la Astana, preluate de Reuters.
Ministrul a mai spus că producţia zăcământului Kashagan, unul dintre cele mai mari din ţara asiatică, va creşte cu 33% în acest an, până la 11 milioane de tone.
Kazahstanul produce acum de peste 20 de ori mai mult ţiţei decât România, extras în principal din trei zăcămite, Tengiz, Kashagan ş Karachaganak, zăcăminte dezvoltate împreună cu companii occidentale, a căror producţie tot creşte. In 2016, autoritățile kazahe și un consorțiu de companii petroliere condus de grupul american Chevron, care include și compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas, și Lukoil, au aprobat un plan de investiții în valoare de 36,8 miliarde de dolari destinat majorării producției la câmpul petrolifer Tengiz, de la 27 de milioane de tone pe an în prezent până la 39 milioane tone pe an în 2022.
În acelaşi timp, giganticul zăcământ Kashagan, dezvoltat de KazMunayGas în parteneriat cu Eni (Italia), Exxon Mobil (SUA), Royal Dutch Shell (Olanda), Total (Franţa), CNPC (China) şi Inpex (Japonia), şi în care s-au investit 50 de miliarde de dolari, intra în a doua fază de dezvoltare, care are success, după cum se vede din estimpările de producţie din acest an.
Mare parte din acest ţiţei merge la export, şi mare parte din exporturi sunt orientate către zona Mării Negre. Ţiţeiul kazah este transportat până în estul Mării Negre prin conducta CPC (Caspian Consortium Pipeline, lungă de 1.500 km, ce face legatura între zăcămintele din vestul Kazahstanului – Marea Caspica (Tengiz, Kashagan), şi portul rusesc de la Marea Neagra Novorossiysk. CPC este unul dintre cele mai mari proiecte energetice în care a fost implicat capital strain din zona fostel Uniuni Sovietice. Operatorul conductei are ca aţionari statul rus , cu 31%, statul kazah, cu 20,75%, restul fiind împărţit între companii petroliere globale ca Chevron, Mobil, Shell, Eni sau Lukoil.
Anul trecut, CPC a bifat un record operational. Prin această conductă, au fost exportate 55,1 milioane de tone de ţiţei, cu peste 10,8 milioane de tone mai mult decât în anul 2016. Mare parte din acest ţiţei, 44,3 milioane de tone, a ajus în terminalul marin din Novorosiisk.
Din pacate, România nu poate beneficia decât partial de acest aflux de petrol descărcat în imediata ei vecinătate. O mica parte din ţiţei ajunge la rafinăria Petromidia, deţinută de KazMunaiGas, care îl procesează şi vinde carburanţi la standard euro 5 atât în România cât şi pe alte pieţe, în ţările în care are reţele de distribuţie (Georgia, Bulgaria, Moldova). Rafinăria are o capacitate de 5 milioane de tone, fiind cea mai mare din România, şi este principalul exportator de produse petroliere al ţării. Din păcate, cum mare parte din industria de rafinare a României a dispărut în anii trecuţi, doar această rafinărie şi, parţial, cea deţinută de Lukoil la Ploieşti, mai mică, mai pate procesa din ţiţeiul “deşertat” la malul Mării Negre. Alte două mari rafinării ale României, Arpechim Piteşti şi RAFO au devenit istorie, una fiind închisă şi pe cale de a fi transformată în depozit şi cealalaltă în faliment-lichidare după ce şi-a schimbat de mai multe ori proprietarul.
Dacă nu putem profita decât parţial din vânzarea de produse rafinate, cu valoare adăugată mai mare decât petrolul brut, nu putem profita deloc nici din tranzitul acestui petrol către Vestul Europei, deşi la Marea Neagră există două terminale petroliere, unul deţinut de statul român şi celălalt deţinut de KazMunaiGas-Rompetrol. O conductă care să ducă petrolul spre graniţa de vest a ţării (aşa cum a fost intenţia PEOP-Pan European Oil Pipeline, proiect mort după ani de discuţii) nu mai există nici măcar la nivel de discuţie.
