Potrivit rezultatelor investigaţiei sectoriale prezentată sâmbătă de Radu Păun,director adjunct, Direcţia Industrie şi Energie, Consiliul Concurentei, la ora actuală, toţi producătorii de energie din surse hidro plătesc aceeaşi contribuţie (tarif), neţinându-se seama de factorii tehnici determinanţi: tipul hidrocentralei (cu acumulare sau amplasată pe firul apei), înălţimea căderii de apă, poziţionarea pe firul apei (spre izvoare sau spre vărsare). Ca urmare, nivelul contribuţiei (tarifului), pe care o plătesc producătorii de energie din surse hidro, de 1,1 lei/1000mc, are un impact diferit în costuri, în funcţie de tipul de hidrocentrală.
Astfel, la nivelul anului 2015, Hidroelectrica cheltuia pentru producerea energiei, în medie, 20,28 lei/MWh, ceea ce reprezenta aproximativ 16,88% din preţul energiei pe piaţa reglementată şi 12,17% din preţul de pe piaţa concurenţială. Comparativ, în 2009, costul apei pentru producerea energiei era de 4,38 lei/MWh, adică 5,24% din preţul pe piaţa reglementată şi 3,94% din preţul de pe piaţa concurenţială.
În ceea ce priveşte cea mai mare hidrocentrală aflată pe firul apei şi care are cea mai mică cădere de apă, Porţile de Fier, în 2015, ponderea apei în preţul de producţie al energiei era de 21,4% din preţul pentru piaţa reglementată şi 15,4 % din preţul de pe piaţa concurenţială, faţă de 2009, când era de 6,8% şi, respectiv 2,1%.
În acelaşi timp, tariful plătit de termocentrale şi de centrala nucleară pentru apa de răcire (24 lei/1000 mc) este de 22 de ori mai mare decât cel plătit de centralele hidro, chiar dacă această apă provine din aceeaşi sursă.
În cazul termocentralelor aproximativ 95% din apa brută este folosită pentru răcire şi integral returnată în sistem, restul de doar 5% fiind apă ‘consumată’ efectiv în procesul tehnologic pentru abur. Cu toate acestea, tarifele nu sunt diferenţiate în funcţie de modul de utilizare a apei, termocentralele plătind ca şi cum aceasta ar fi integral consumată pentru abur. Astfel, producătorii de energie termo ar trebui să plătească acelaşi preţ ca Hidroelectrica pentru apa care recirculă şi doar apa consumată să fie plătită la un preţ diferit, mai mare.
Pentru centrala nuclearelectrică, costul cu apa este comparabil cu cel al combustibilului nuclear, care reprezintă 7% din cheltuielile totale de exploatare.
Spre deosebire de producătorii de energie care folosesc apa, după care aceasta revine în cursul de apă, irigaţiile şi piscicultura consumă efectiv apa.
Contribuţia plătită pentru irigaţii este de 3 lei/1000 mc, iar pentru piscicultură, nivelul acesteia este semnificativ mai mic, respectiv 0,5 lei/1000 mc. Ca urmare, în 2015, fermele piscicole au consumat un volum aproape dublu faţă de 2010, ceea ce înseamnă mai multă apă decât au folosit toate termocentralele în acelaşi an. De asemenea, volumul de apă folosit pentru irigaţii este de 2,5 ori mai mic decât cel consumat în piscicultură şi păstrăvării. De altfel, România foloseşte pentru irigarea culturilor agricole doar 5,4% din apa captată, mult sub media Europei care este de 14%.
Administratorul apelor ce fac parte din domeniul public este Administraţia Naţionala Apele Române (ANAR), instituţie ce are printre atribuţii şi alocarea dreptului de utilizare a resurselor de apă de suprafaţă pe bază de contract (abonament). De asemenea, propune reglementări (inclusiv preţul/tariful) şi încasează sumele facturate (inclusiv creanţele), poate acorda bonificaţii, aplica penalităţi atât pentru depăşirea cantităţilor de apă utilizate, acestea reprezentând venituri ale ANAR.
La ora actuală, apa se tranzacţionează în baza unui contract, numit abonament. Plata utlizării apei, exprimată în lei/1000 mc, se numeşte ‘contribuţie’ şi nu este avizată de Ministerul Finanţelor Publice.
Ca urmare, Consiliul Concurenţei recomandă adaptarea legislaţiei în vigoare pentru a se clarifica statutul economic şi juridic al apei, respectiv ‘resursă naturală’, astfel încât să poată fi concesionată contra unei redevenţe.De asemenea, Autoritatea de Concurenţă recomandă elaborarea unui mecanism de tarifare a utilizării apei, transparent, bazat pe analiză economică, care poate acoperi costurile de funcţionare al ANAR şi de respectare a legislaţiei de Mediu, dar să fie avizat de Ministerul Finanţelor.
În acelaşi timp, Consiliul Concurenţei propune ca tariful plătit de producătorii de energie să fie corelat cu caracteristicile tehnologice ale capacităţilor şi cu cantitatea de energie electrică vândută.
