OMV Petrom, liderul pieţei de distribuţie a carburanţilor, are un serviciu prin care aduce în maximum 24 de ore carburanţi pentru clienţii săi comerciali, oriunde în ţară.
OMV Petrom oferă serviciul PowerUp, prin care companiile din România primesc până la finalul zilei următoare cantităţile de carburanţi pe care le solicită într-o anumită zi, în locul în care au nevoie de ele.
„Prin noul serviciu PowerUp, OMV Petrom vă aduce în 24 de ore carburanţii de care aveţi nevoie, fie că operaţi în sfera agriculturii, transporturilor, construcţiilor sau în orice alt domeniu” se arată pe site-ul companiei, În cazul în care compania nu poate onora comanda în acest interval de timp, clientul va fi despăgubit.
„Pentru claritatea procesului, prin 24 de ore se înţelege sfârşitul următoarei zile lucrătoare faţă de data aprobării comenzii. În cazul în care livrarea depăşeşte 24 de ore, iţi putem returna 150 RON per comandă”, mai spune compania.
OMV Petrom poate livra carburanţii şi mai devreme, dar contra cost. „La cerere, puteţi beneficia de livrarea carburantului în aceeaşi zi în care comanda a fost aprobată, pentru doar 2 eur / 1.000 L15 taxă suplimentară. Serviciul se aplică pentru comenzile CPT plasate până la ora 11:00, de minimum 7.500 L15 şi numai în baza confirmării acestora”, mai spune compania.
Oferta se adresează clienţilor comerciali, care pot comanda cantităţile de carburanţi în fiecare zi, şi care primesc carburanţii direct la locul de consum sau unde doresc. Petrom face livrările din depozitele companiei, iar preţurile, care depind de cantităţile livrate şi sunt confidenţiale, sunt mai mici decât cele afişate în benzinării.
Compania are şi un sistem de monitorizare a livrărilor de carburanţi către clienţii comerciali. Denumit Fuel Tracking, permite clienților să fie informați despre fiecare pas al procesului de livrare, de la comandă, până la livrarea la destinația dorită.
„Clienții comerciali reprezintă un segment important pentru vânzările de produse petroliere, alături de canalul de distribuție retail, constând din rețelele de benzinării operate sub brandurile OMV și Petrom. Avem în portofoliul de clienți companii din sectoare precum transporturi, agricultură și construcții, care au propriile rezervoare de incintă și comandă de la noi produse petroliere en-gros, transportate cu cisterna. În fiecare lună, circa 4.500 de comenzi sunt livrate către clienții commercial”, spunea Narcis Popescu, director de Vânzări En-gros, Europa de Est, atunci când a fost lansat Fuel Tracking.