Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, anunță demararea unei noi campanii de foraj în Marea Neagră, în apele de mică adâncime din cadrul blocului Istria, se arată într-un comunicat al companiei. Investiţiile ajung la 70 de milioane de euro.
În cadrul acestei campanii vor fi forate patru sonde noi: trei sonde în zăcăminte existente și o sondă de explorare.
Campania de foraj include săparea a două sonde până la sfârşitul acestui an şi a altor două sonde până la mijlocul anului 2018, cu investiții estimate la aproximativ 70 milioane de euro. Sondele sunt planificate a fi forate la adâncimi de până la 2.000 metri sub nivelul mării.
”Deși zăcămintele offshore din Marea Neagră au un istoric de producție de 30 de ani, ele continuă să furnizeze o parte importantă din producţia totală a grupului. Prezenta campanie de foraj este în linie cu strategia noastră de a exploata la maximum potențialul portofoliului nostru cheie şi de a produce cât mai eficient pentru a gestiona declinul natural al producției”, declară Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Upstream.
Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie pe mare a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operațiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (blocul Istria) şi operaţiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).
Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 30.000 bep/zi, reprezentând circa 18% din producţia grupului în România. Producţia anuală de ţiţei și gaze provenită din Marea Neagră este echivalentă cu cea necesară pentru a încălzi 1 milion de gospodării timp de un an sau pentru a face plinul la 4,4 milioane de autoturisme. Producţia provine din cinci zăcăminte aflate în exploatare: Lebăda Est (descoperit în 1979), Lebăda Vest (descoperit în 1984), Sinoe (descoperit în 1988), Pescăruș (descoperit în 1999) şi Delta (descoperit în 2007).
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 785 benzinării, la sfârșitul lunii iunie 2017, sub două branduri, OMV și Petrom.