OMV Petrom, liderul pieţei de distribuţie a carburanţilor a majorat cu nouă bani pe litru pe litru preţurile la carburanţii vânduţi în staţiile proprii de distribuţie, în această dimineaţă, ca urmare a creşterii accizei la carburanţi. Mai puţin de jumătate din creşterea taxei a fost transferată în preţul final de la pompă, care ar fi trebuit să crească cu 19 bani pe litru.
OMV Petrom a majorat preţul benzinei şi motorinei cu 9 bani pe litru, în această dimineaţă la ora 00.00, dat fiind că de astăzi intră în vigoare acciza crescută la benzină şi motorină.
După majorarea de azi, în staţia Petrom de pe Şoseaua Alexandriei, cea mai ieftină din Bucureşti, benzina standard are un preţ de 4,84 lei pe litru, iar motorina standard costă 4,75 lei pe litru. Sortimentele premium s-au scumpit şi ele, motorina extra ajungând la 5,03 lei pe litru, iar benzina extra 99 la 5,31 lei pe litru, la această staţie.
Potrivit unei decizii a Guvernului, acciza la carburanţi creşte în două rânduri, la 15 septembrie şi la 1 octombrie. „Am făcut o analiză, acciza va creşte, după cumn ştiţi, termenele pe care le-am stabilit sunt 15 septembrie, data la care va fi o crestere cu 16 bani pe litru pentru toate cele trei categorii de carburanţi, şi la 1 octombrie va fi o dată cu care va creşte cu înca 16 bani pe litru pentru aceleaşi trei categorii. Creşterea se produce în etape pentru a nu creea un şoc la nivelul consumului, care poate genera creşteri de preţ, automat scăderi de consum şi poate afecta bugetul de stat prin încasări mai mici”, a declarat ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, la finalul lui august, când a anunţat decizia în Guvern.
OMV Petrom a decis ca, cel puţin momentan să transfere în preţul de la pompă mai puţin de jumătate din creşterea taxelor şi să suporte diferenţa. Noua acciză, aplicată de azi, s-ar fi tradus într-o creştere de preţ la pompă de 19 bani pe litru (acciza marită şi TVA aferentă), dar compania petrolieră a decis să crească preţurile cu doar nouă bani, cel puţin deocamdată.
Momentul în care consumatorii români vor avea parte de noua acciză este complicat şi de situaţia internaţională. Poate şi de aceea, liderul pieţei de carburanţi din România, o piaţă de circa şapte miliarde de litri anual, a decis să nu transfere în preţ toată creşterea de taxe, în condiţiile în care în ultimele săptămâni preţurile la carburanţi au crescut din cauza uraganului Harvey, care a închis o treime din capacitatea de rafinare a Statelor Unite. Acolo, preţul benzinei a crescut cu 10% în doar o zi, iar preţul petrolului a crescut cu aproape 3%. În Statele Unite, benzina ajunsese să coste peste doi dolari galonul, un maximum al ultimilor doi ani. În aceste condiţii, pentru a susţine cererea, spre continentul american a mers o cantitate tot mai mare de carburanţi produşi în rafinăriile europene, ceea ce, evident, pune presiune şi pe preţurile de pe Bătrânul Continent şi pe cele din zona noastră.În România, companiile petroliere folosesc cotaţiile Platt’s Mediterranean la produse petroliere. Din acest motiv, şi la noi au crescut preţurile
Citeşte şi: Carburanţii s-au scumpit din nou. A treia creştere de preţ în nici o săptămână
Petrom este deţinut, din 2004, de OMV. Este cel mai mare jucător din piaţa carburanţilor din România, cu o reţea de circa 700 de staţii (Petrom şi OMV), în România, Moldova, Bulgaria şi Serbia, şi deţine a doua rafinărie din România. Ceilalţi mari jucători din piaţa românească sunt Rompetrol, Lukoil şi Mol.