ANRE despre scumpirea abruptă a curentului pe bursă: “E dovada că piaţa funcţionează corect”. Ce urmează

Creşterea preţurilor energiei electrice pe bursa de energie reflectă o funcţionare corectă a mecanismelor de piaţă concurenţială, ce asigură corelarea cererii cu oferta, potrivit reprezentanţilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, care anunţă că licitaţia de pe piaţa centralizată pentru serviciul universal (PCSU) va avea loc în a doua parte a lunii septembrie. 

„ANRE consideră că creşterea preţurilor de pe PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare n.r) în special, dar şi pe celelalte pieţe, reflectă o funcţionare corectă a mecanismelor de piaţă concurenţială care asigură o corelare corectă a cererii cu oferta, în condiţiile meteorologice actuale, caracterizate de secetă severă şi lipsa vântului. De altfel, creşterea preţurilor la energia electrică este evidentă pe toate pieţele din Europa în general şi în regiunea noastră în special, pe fondul creşterii consumului datorat temperaturilor extreme precum şi diminuării aportului resurselor ieftine cum sunt energia hidro şi eoliană”, se menţionează într-un comunicat al ANRE.

Citeşte şi:

Nebunie pe piaţa de energie: preţurile au ajuns azi la 570 de lei/MWh, aproape de nivelul-record din iarnă. UPDATE: Ce spune Guvernul

Referitor la afirmaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora suspendarea licitaţiei PCSU ar putea să fie una dintre cauzele creşterii preţurilor pe PZU, reprezentanţii ANRE precizează că, după ce au fost parcurse etapele de pregătire a achiziţiei de către FUI a energiei electrice necesare clienţilor beneficiari ai serviciului universal, ANRE a constatat că licitaţia de pe piaţa centralizată pentru serviciul universal (PCSU) aferentă trimestrului III 2017 nu poate avea loc, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile necesare începerii şi desfăşurării conform Regulamentului PCSU, aprobat prin ordinul preşedintelui ANRE nr. 65 din 22 iulie 2014.

„Ca urmare, singurele variante posibile prevăzute de cadrul de reglementare ce puteau fi luate în calcul erau: anularea licitaţiei de către ANRE în condiţiile prevăzute de art. 68 din regulamentul PCSU; anularea licitaţiei de către OPCOM în condiţiile prevăzute de art. 69 din regulamentul PCSU; suspendarea organizării sesiunilor de licitaţie pe PCSU în condiţiile prevăzute de art. 36 din Metodologia de stabilire a tarifelor aplicate de furnizorii de ultimă instanţă clienţilor finali, aprobată prin ordinul ANRE nr. 92/2015, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Metodologie de tarife, aplicate de FUI clienţilor finali”, se subliniază în comunicat.

Potrivit sursei citate, anularea licitaţiei conform primelor două variante ar fi determinat, conform prevederilor regulamentului PCSU, tranzacţionarea energiei electrice necesare clienţilor beneficiari ai serviciului universal, exclusiv din PZU şi piaţa de echilibrare.

„În această situaţie, având în vedere evoluţia crescătoare a preţurilor pe PZU în trimestrul II 2017 precum şi specificul climatologic al trimestrului III, s-a estimat că ar fi rezultat o creştere a preţului PZU, precum şi cel mai mare impact de creştere a preţului de achiziţie a energiei electrice destinate clienţilor beneficiari de serviciu universal”, susţin reprezentanţii ANRE.

Aceştia subliniază că ANRE a apreciat că deficitul de ofertă indicativă reprezintă o deficienţă majoră, care nu poate fi clarificată într-un timp mai scurt de 45 zile şi că sunt aplicabile prevederile art. 36 din Metodologia de tarife, conform căreia poate decide suspendarea organizării sesiunilor de licitaţie pe PCSU, pentru o perioadă determinată, în cazul în care constată disfuncţionalităţi majore ale PCSU, pentru a căror clarificare/remediere este necesară o perioadă mai lungă de 45 de zile, drept pentru care a fost aleasă varianta 3, urmând ca în următoarele 2 luni să fie identificate motivele deficitului de energie înregistrat pe această piaţă şi alternativele de îmbunătăţire a cadrului de reglementare aferent PCSU.

Totodată i s-a lăsat furnizorului de ultimă instanţă (FUI) posibilitatea de a-şi optimiza preţul de achiziţie a energiei electrice furnizate la tarife CPC (componenta de piaţă concurenţială) în trimestrul III 2017 prin tranzacţionarea cantităţilor respective pe toate pieţele centralizate administrate de OPCOM, începând cu luna iunie 2017, în vederea reducerii presiunii asupra tarifelor plătite de clienţii finali.

PCSU, operaţională în câteva zile

„Referitor la reluarea sesiunilor de licitaţie, dorim să precizăm că pregătirea licitaţiei PCSU pentru achiziţia de către FUI a energiei necesare clienţilor beneficiari ai SU (serviciu universal n.r) va demara în data de 11.08.2017, dar licitaţia va avea loc în cea de-a doua parte a lunii septembrie, urmând ca furnizarea energiei la noile tarife CPC aferente trim. IV 2017, să înceapă la 1.10.2017”, se mai menţionează în comunicat.

Totodată, reprezentanţii ANRE subliniază că necesarul de energie al clienţilor beneficiari ai serviciului universal reprezintă aproximativ 12% din consumul mediu total de energie la nivelul ţării în acest sezon, iar transferul achiziţiei din PCSU în celelalte pieţe, chiar în condiţiile achiziţiei preponderent din PZU, nu avea cum să determine o dublare sau chiar o triplare a preţului din această piaţă.

„Având în vedere cele prezentate mai sus, precum şi mecanismele de funcţionare integrată a pieţei interne europene de energie electrică, considerăm că toate acţiunile au fost întreprinse cu respectarea cadrului legislativ şi ale reglementărilor în vigoare, ca preocupare constantă şi consecventă privind protecţia consumatorului final, inclusiv prin evitarea unor creşteri semnificative ale facturii de energie electrică generate de evoluţia pieţei”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *