Profitul Hidroelectrica va scădea în acest an cu 20%

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România şi una dintre cele mai valoroase  companii ale statului român, a bugetat pentru acest an un profit în scădere cu aproape 20% faţă de cel realizat în 2016.

Hidroelectrica va înregistra în acest an un profit brut de 1,24 miliarde de lei, potrivit bugetului de benituri şi cheltuieli din acest an. Compania va înregistra venituri totale de 3,12 miliarde de lei şi cheltuieli totale de 1,88 miliarde de lei.

“Pentru anul 2017, profitul estimat scade față de cel realizat în anul 2016 cu 19,14%, ca urmare a previziunii veniturilor pe baza unor estimări prudente ale producției în anul 2017, nivelul veniturilor fiind corelat cu cel al cheltuielilor”, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern care aprobă bugetul companiei.

Compania şi-a prognozat o producţie de aproape 14,6 TWh, “caracteristică unui an prudent estimat din punct de vedere hidrologic, având în vedere hidrologia aferentă ultimilor ani şi totodată ţinând cont de evoluţia consumului la nivel national”, se mai arată în documentul care fundamentează bugetul.

Salariul brut lunar al angajaţilor Hidroelectrica va creşte, în acest an, cu 11,1%. Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială va fi în acest an de 6.245 de lei. Numărul mediu de salariaţi va fi de 3.335 de persoane, nivel aproape identic cu cel de anul trecut.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *