Fessenheim, cea mai veche centrală nucleară din Franţa, va fi închisă până în 2020

Pe fondul controverselor legate de siguranţa celei mai vechi centrale nucleare din Franţa – Fessenheim – guvernul de la Paris a ordonat închiderea sa, dar operaţiunea depinde de darea în exploatare a noului reactor construit la Flamanville, în Normandia, transmite Deutsche Welle.

Ministrul Mediului, Segolene Royal, a anunţat duminică că Fessenheim va fi închisă până în 2020.

„Decretul privind închiderea centralei Fessenheim a fost semnat şi publicat în această dimineaţă în Jurnalul Oficial”, a precizat Royal pe Twitter.

Conform decretului, cea mai veche centrală nucleară din Franţa va fi închisă în momentul în care „va intra în funcţiune” noul reactor din Flamanville. Închiderea unităţii este una din promisiunile electorale a lui Francois Hollande, ales preşedinte în 2012, aflat acum la final de mandat.

Fessenheim este operaţională din 1977 şi se află în apropierea graniţei cu Germania şi Elveţia, fiind mereu o sursă de tensiune între cele trei ţări din cauza incidentelor legate de funcţionarea centralei. În 2014, unul din reactoarele centralei a a fost închis din cauza unei defecţiuni.

Decizia Guvernului de la Paris vine la câteva zile după ce compania franceză de utilităţi EDF va închide Fessenheim după ce va primi compensaţii de la stat şi dezafectarea unităţii se va finaliza cu succes.

Conform acordului dintre EDF şi guvernul francez, compania va primi 490 de milioane de euro (527 de milioane de dolari) pentru dezafectarea centralei, care are o vechime de 39 de ani, şi recalificarea celor 850 de angajaţi.

Directorul general al EDF, Jean-Bernard Levy, a afirmat că închiderea graduală şi dezafectarea unităţii vor dura câţiva ani.

Închiderea centralei se va desfăşura într-o perioadă lungă şi graduală. Sunt asigurate locurile de muncă de la Fessenheim şi Guvernul a anunţat un plan de revitalizare a unităţii cu ajutorul unor proiecte energetice, a explicat şeful EDF.

Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *