Guvernul a aprobat o nouă formulă de calcul a veniturilor suplimentare din sectorul gazelor naturale, ca urmare a dereglementării preţurilor, de la 1 aprilie
„Ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, Guvernul a operat o modificare tehnică în formula de calcul a veniturilor suplimentare prevăzută în anexa la Ordonanţa Guvernului 7/2013. Astfel, începând cu 1 aprilie 2017, elementul din formulă care se referea la preţul reglementat este înlocuit cu o referinţă la preţul realizat pe piaţa centralizată/concurenţială”, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.
Modificarea a fost făcută printr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată joi de Guvern, care are în vedere corelarea OG 7/2013 cu legislaţia în vigoare care va elimina din 1 aprilie 2017 preţul reglementat al gazelor naturale din producţia internă destinat consumatorilor casnici.
Potrivit vechii ordonanţe, „operatorii economici, inclusiv filialele acestora şi/sau operatorii economici aparţinând aceluiaşi grup de interes economic, care desfăşoară efectiv atât activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase din România pe teritoriul naţional, în marea teritorială, în zona contiguă şi/sau zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, sunt obligaţi la calcularea, declararea şi plata impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute că urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, impozit stabilit în condiţiile prezenţei ordonanţe. Impozitul prevăzut la alin. (1) este de 60% din veniturile suplimentare”.
Metodologia de calcul a impozitului utiliza, înainte de 1 aprilie, preţul regementat de stat pentru gazele achiziţionate pentru populaţie.
Potrivit noului act normativ, în baza de calcul a impozitului, preţul reglementat va fi înlocuit cu sintagma „PMPCC-preţul mediu ponderat al gazelor naturale din producţia internă corespunzătoare cantităţilor comercializate pe piaţa concurenţială pentru consumatorii casnici. În cazul în care tranzacţiile sunt încheiate pe pieşele centralizate de gaze naturale, PMPCC reprezintă preţurile gazelor naturale la care sunt încheiate tranzacţiile”.
Ministerul de Finanţe precizează, în expunerea de motive, că era nevoie de modificare pentru a putea impozita în continuare producătorii şi furnizorii de gaze şi după data de 1 aprilie, când, odată liberalizate preţurile, noţiunea de preţ reglementat la achiziţia de gaze nu mai există.
Preţurile gazelor naturale pentru consumatorii casnici cresc de la 1 aprilie, cu 2%, după cum a informat Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.
„Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat în şedinţa de astăzi preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale pentru cei 38 de furnizori de gaze naturale, ajustarea pentru clienţii casnici fiind în medie cu 2%, cu începere de la 1 aprilie 2017. La stabilirea preţurilor reglementate s-au avut în vedere prevederile metodologiei aprobate prin Ordinul ANRE 182/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în concordanţă cu prevederile OUG 64/2016, potrivit căreia, începând cu 1 aprilie 2017, gazele naturale de provenienţă internă se vor vinde pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, fără stabilirea unui preţ de vânzare”, se menţionează într-un comunicat al ANRE din 30 martie.
Conform sursei citate, chiar dacă producţia internă de gaze naturale este liberalizată, ANRE are în continuare obligaţia de a stabili preţuri reglementate pentru clienţii casnici şi, astfel, de a monitoriza evoluţia pieţei concurenţiale de gaze naturale.
„Menţionăm că, în prezent, orice client casnic are opţiunea de a rămâne în piaţa reglementată de gaze naturale – în care furnizarea gazelor naturale se efectuează în baza contractelor-cadru de furnizare reglementată şi la preţ reglementat, ambele stabilite de ANRE sau de a trece în piaţa concurenţială – în care furnizorul vinde gaze naturale clientului final la preţul şi în condiţiile comerciale de furnizare convenite cu acesta, prin negociere sau, după caz, la preţul şi condiţiile comerciale din oferta-tip pentru care respectivul client final a optat”, se mai precizează în comunicat.