Cum evoluează proiectul noii centrale a Elcen de la Grozăvești

Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului de implementare a noii centrale de cogenerare de înaltă eficienţă de la CTE Grozăveşti, iar în urma evaluării documentaţiilor depuse, candidaţii selectaţi vor participa la etapa a doua a procedurii, informează joi compania.

Potrivit unui comunicat, această etapă va permite aprofundarea şi dezvoltarea soluţiilor tehnice şi economice propuse, în raport cu cerinţele ELCEN şi obiectivele investiţiei. Ulterior, participanţii rămaşi în procedură vor fi invitaţi să depună ofertele finale, pe baza soluţiilor agreate în cadrul dialogului, scrie Agerpres.

„Avansarea proiectului de la CTE Grozăveşti reprezintă un nou progres în programul strategic de modernizare a capacităţilor de producere a energiei electrice şi termice derulat de ELCEN, un program cu investiţii cumulate de aproximativ 5 miliarde de lei”, precizează reprezentanţii companiei.

Proiectul „Implementarea unei unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă în CTE Grozăveşti” vizează realizarea unei noi capacităţi de producere a energiei în cogenerare, cu o putere instalată de 32,5 MWe şi 41 MWt.

Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului de implementare a noii centrale de cogenerare de înaltă eficienţă de la CTE Grozăveşti, iar în urma evaluării documentaţiilor depuse, candidaţii selectaţi vor participa la etapa a doua a procedurii, informează joi compania.

Noua centrală va utiliza tehnologie modernă bazată pe turbină cu gaze şi cazan recuperator, fiind proiectată pentru o eficienţă globală de 81,05%. Instalaţia va funcţiona pe gaze naturale şi va fi pregătită pentru utilizarea hidrogenului în amestec, pe măsura dezvoltării şi disponibilizării acestei soluţii tehnologice.

Implementarea proiectului va contribui la creşterea eficienţei energetice, reducerea consumului de energie primară şi a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi la creşterea siguranţei alimentării cu energie electrică şi termică. Valoarea estimată a investiţiei este de aproximativ 600 milioane de lei. Proiectul beneficiază de finanţare nerambursabilă prin Fondul pentru Modernizare.

Conform comunicatului, investiţia de la CTE Grozăveşti este unul dintre cele trei proiecte majore prin care ELCEN urmăreşte modernizarea treptată a capacităţilor sale de producere, alături de proiectele de la CTE Bucureşti Sud şi CTE Progresu. Programul, cu o valoare cumulată de aproximativ 5 miliarde de lei, urmăreşte înlocuirea unor instalaţii energetice vechi cu noi capacităţi de cogenerare, bazate pe tehnologii moderne, eficiente şi flexibile.

Proiectele au înregistrat deja progrese importante. Astfel, la CTE Bucureşti Sud, proiectul noii centrale de cogenerare, cu o putere instalată de 275 MWe şi 214 MWt, a parcurs etapa de evaluare a candidaturilor, candidaţii care au îndeplinit criteriile de calificare fiind selectaţi pentru etapa următoare a procedurii de achiziţie.

La CTE Progresu, proiectul noii centrale bazate pe motoare termice, cu o putere instalată de 74,2 MWe şi 72,8 MWt, a finalizat prima etapă a dialogului competitiv, candidaţii care au îndeplinit criteriile de calificare fiind selectaţi pentru etapa a doua.

La CTE Grozăveşti, proiectul noii centrale de 32,5 MWe şi 41 MWt a finalizat prima etapă a procedurii, urmând să intre în etapa a doua a dialogului competitiv.

„Cele trei investiţii sunt complementare şi răspund unor obiective comune: creşterea eficienţei energetice, reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor, precum şi asigurarea unei producţii flexibile şi fiabile, care să contribuie atât la siguranţa alimentării cu energie termică a Bucureştiului, cât şi la stabilitatea Sistemului Energetic Naţional”, subliniază ELCEN.

Toate cele trei proiecte sunt finanţate prin Fondul pentru Modernizare.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google